Mai mulţi parlamentari PSD, printre care și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au depus la Parlament un proiect de lege de reglementare a sectorului cărnii, intitulat „Legea cărnii şi a produselor din carne”. Ce produs va fi interzis în România, dacă proiectul va fi aprobat.
În termen de 90 de zile de data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională, Sanitară, Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor elabora normele metodologice şi ghidul de definiţii şi termeni folosiţi în industria de procesare a cărnii, care se aprobă prin ordin comun.
Proiectul „Legea cărnii şi a produselor din carne”, iniţiat de șapte parlamentari PSD, între care și ministrul Agriculturii, propune, între altele, interzicerea comercializării pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinută în laborator din celulele de la animale. De asemenea, operatorii economici vor fi obligaţi să includă pe eticheta produselor de carne preţul de achiziţie din piaţa internă sau externă.
Proiectul stabileşte că „produs românesc” din carne înseamnă „carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România” şi este interzisă folosirea acestei sintagme, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Produsele de carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu procentul de carne din compoziţie. Produsele din carne cu adaos de alte ingrediente se vor comercializa într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de produsele din carne autentice (…), cu informare explicită către cumpărători a conţinutului acestor produse”, se arată în actul normativ.
Potrivit proiectului, inscripţionarea informaţiilor obligatorii privind etichetarea cărnii şi a produselor procesate pe bază de carne, precum şi a cerinţelor privind informarea explicită a cumpărătorului referitoare la conţinutul acestor produse se va realiza în conformitate cu condiţiile prevăzute în regulamentele europene din domeniu.
„Eticheta va cuprinde codul QR, cât şi preţul de achiziţie al produselor atât din piaţa internă, cât şi din piaţa externă”, mai prevede proiectul.
Aceste prevederi vor fi aplicate şi „în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor de pizzerie, de fast-food şi al produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-au utilizat produse de bază cu adaos de ingrediente”.
”Comercializarea cărnii sintetice obţinută în laborator din celulele de la animale este interzisă pe piaţa internă„, la fel şi produsele culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică.
Proiectul prevede şi sancţiuni cu amenzi între 20.000 lei şi 150.000 lei pentru nerespectarea prevederilor. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.