17:13
Lumea teatrului încă plânge dispariția celebrului regizor. Contactată de jurnaliștii redacției Playtech-Impact.ro, soția lui Dan Puican a dezvăluit care a fost cel mai mare regret al artistului înainte să moară.
Regizorul Dan Puican, primul soț al regretatei Stela Popescu, a murit, în urmă cu câteva zile, în timp ce se afla împreună cu soția sa la Pelerinajul de Sfânta Maria, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Maria, de profesie medic stomatolog, acceptă cu greu că bărbatul cu care și-a trăit ultimii 40 de ani din viață nu mai este.
„Imaginați-vă prin ce clipe grele trec eu acum, nu este ușor să pierzi o persoană cu care ai fost căsătorit timp de 40 de ani mai ales că am dus o viață frumoasă împreună.
El și-a dorit foarte mult să meargă la Sâmbăta de Sus. De mult zicea asta, după ce s-a terminat cu pandemia, tot spunea. A făcut un infarct acolo, în timp ce stătea la rând, a venit salvarea, medicii l-au resuscitat însă în zadar.
Am făcut tot posibilul să îl salvăm. A murit vineri noapte iar ieri l-am înmormântat în București, pe la 10.00, că este greu și cu căldurile acestea”, a mărturisit soția regretatului actor pentru playtech.ro.
Soția lui Dan Puican a dezvăluit că artistul nu și-a presimțit moartea, dar că și-a dorit enorm să meargă la Sâmbăta de Sus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu și-a presimțit moartea. Probabil și-a dorit enorm să moară la Sâmbăta de Sus. Noi mergeam în fiecare an, până să vină pandemia acolo, cât am fost împreună am fost de vreo douăzeci de ori. Nu a lăsat nimic cu limbă de moarte, nici nu avea cum din cauză că dintr-o dată i s-a făcut rău”, a precizat aceasta.
Regizorul era un bunic fericit și își iubea nepoata ca pe ochii din cap. Era mândru de fiul său, care a reușit să își întemeieze o familie frumoasă și solidă. Cel mai mare regret al artistului era faptul că ajunsese să se deplaseze cu un cadru sau cu un baston.
„Era fericit că avea o nepoțică pe care o iubea ca pe lumina ochilor din cap plus că era mândru și de băiatul lui că are o căsătorie solidă și frumoasă. Singurul lui of era acela că trebuia să se deplaseze cu cadrul sau că atunci când ieșea în public era nevoie să fie ajutat de un baston și susținut de mine. Era supărat că îl dureau picioarele și nu putea singur să se descurce”.
