Bucureștiul nu va intra în carantină, în ciuda faptului că rata de infectare a trecut recent de pragul de 15 la mie. Purtătorul de cuvânt al prefecturii, Mariana Stancu Țipișcă, spune că nu există în prezent o cerere pe această temă venită din partea Direcției de Sănătate Publică București.
Legea nu prevede un anume prag pentru luarea unei asemenea decizii, după ce o localitate trece de rata de 6 la mia de locuitori. Că e șase la mie, șapte, opt sau mai mult, lucrurile sunt la fel de serioase. Comitetul desemnat să se ocupe de chestiunile acestea urgente se întrunește zilnic și discută situația instituțiilor școlare. Fiindcă situația se schimbă de la o zi la alta. Așteptăm o analiză de risc din partea Direcției de Sănătate Publică București și abia apoi se va putea discuta pe tema asta. Din câte cunosc până în acest moment nu s-a pus în discuție un asemenea scenariu de lucru! Există însă deciziile anterioare legate de această situație, ce trebuie respectate cu atenție, a declarat Mariana Stancu Țipișcă pentru impact.ro.
Rugată să comenteze situația din județul cel mai apropiat de Capitală, Ilfovul, acolo unde există o situație foarte asemănătoare cu a Bucureștiului, Țipișcă a refuzat.
Fiecare municipiu, oraș sau județ are o situație aparte. Urmărim ce se întâmplă la nivel național și local, dar nu putem face afirmații în contul altor regiuni. Autoritățile din Ilfovul sau din oricare alt oraș vor lua cele mai bune decizii pentru a controla cât mai bine situația la nivelul lor, zonal!, a adăugat aceeași Mariana Țipișcă.
Municipiul Drobeta Turnu Severin a devenit de luni, 11 octombrie, primul mare oraș din România intrat în carantină totală din cauza efectelor pandemiei. Decizia prefecturii a fost luată în condițiile în care situaţia epidemiologică din Drobeta Turnu Severin arăta o incidența a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 9,94 la 1.000 de locuitori, iar ”riscul epidemiologic era de o gravitate maximă, cu un trend de creștere a numărului de îmbolnăviri foarte rapid”. În ultimele ore, și conducerea prefecturii Timișoara ia în calcul carantina totală a municipiului din vestul țării, în condițiile în rata de infectare a ajuns în zona la aproape 13 la mie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Municipiul reședință de județ a ajuns la o rată de infectare de aproape 13 la mia de locuitori, iar unele comune din apropiere au și 17 cazuri la mia de locuitori. Prin urmare, nu este exclusă instituirea carantinei, a precizat, la Radio Timișoara, subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu.
Municipiul București și Ilfov sunt zonele cu cea mai mare rată de infectare în plin val patru al actualei pandemii. Și Capitala, și comunele ilfovene au trecut de pragul de 15 la mie. În unele comune ilfovene, rata de infectare se ridică chiar la pragul de 20 la mie, cum este cazul situației din Corbeanca, unde rata e de 21,75 la mie, sau Domnești, unde rata e de 19,05 la mie. În aceste condiții, DSP Ilfov a anunțat deja că a trimis tuturor școlilor din județ o adresă prin care solicită conducerii unităților școlare să treacă la efectuarea procesului de educație în variantă online, de luni, 18 octombrie. Decizia are o valabilitate de 14 zile.
La nivelul Bucureștiului, aproape un sfert dintre școlile existente au făcut deja cerere de a-și desfășura activitatea strict online. Potrivit cifrelor oficiale, la data de 12 octombrie 110 școli bucureștene făcuseră deja cerere pentru trecerea cursurilor în format online.