Capitala se află aproape de scenariul roşu. Bucureştenii ar putea avea nevoie în curând de certificatul verde, în contextul în care rata de incidență a cazurilor de Covid-19 a crescut, marți, aproape de 3 la mia de locuitori.
Dacă luni Capitala avea o rată de incidență de 2,57 de cazuri la mia de locuitori, după raportarea altor 404 de îmbolnăviri, marți datele s-au schimbat drastic. În prezent, incidența Bucureștiului este de 2,91 la mie. Pragul de 2 la mie a fost trecut vineri.
De altfel, județul Ilfov a trecut luni în scenariul roșu, cu o rată de infectare de 3,06 la mie. Primele locuri în topul localităților ilfovene cu cele mai multe îmbolnăviri sunt Afumați și Mogoșoaia, cu incidențe de 5,94, respectiv de 4,45 la mia de locuitori.
În județele și localitățile cu incidență între 3 și 6 la mie, accesul în unele locuri precum terase, restaurante și cafenele sau la anumite evenimente, inclusiv nunți și botezuri, este condiționată oficial de certificatul verde.
Persoanele nevaccinate împotriva coronavirusului vor putea participa în aceleași condiții, însă doar dacă vor prezenta un test RT-PCR ori antigen rapid, nu mai vechi de 72 de ore, respectiv 48 de ore. La fel și cei care pot dovedi că se află între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu noul virus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În zonele cu incidența aflată între 3 și 6 la mie, sunt interzise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor la care participă cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
Pentru restaurantele și cafenelele din hoteluri, pensiuni sau alte unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permis accesul exclusiv pentru persoanele cazate.
În cazul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, dar și la terase, se poate ocupa doar până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, numai intervalul orar 5:00-2:00.
În schimb, barurile, cluburile și discotecile pot funcționa fără să depășească 30% din capacitatea maximă a spaţiului, respectând același program ca restaurantele și cafenelele.
Cinematografele, instituțiile de spectacole şi/sau concerte pot funcționa cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Purtarea măştii de protecţie împotriva coronavirusului este obligatorie.
Concertele, spectacolele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale în aer liber se pot organiza și desfășura cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Spectatorii pot fi doar cu certificat verde, testați negativ sau vindecați recent.
La evenimentele private precum nunți și botezuri pot participa cel mult 200 de persoane în interior. Trebuie să fie asigurată o suprafață de cel puțin 2 metri pătrați pentru fiecare persoană.
Sălile de sport şi/sau fitness pot funcționa fără să se depășească 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu respectarea unei suprafeţe de cel puțin șapte metri pătrați de persoană. În locurile de joacă pentru copii aflate în spații închise activitatea este permisă fără depășirea a 50% din capacitatea maximă a spaţiului, doar între orele 5:00 și 24:00.