Imaginile cu un cangur care gonea speriat printre maşini pe o stradă din Sectorul 5 din Bucureşti au devenit virale pe reţele de socializare. Poliţia a reuşit să îl identifice pe proprietar.
Imaginile cu un cangur alb care aleargă pe o stradă din Sectorul 5 din Bucureşti au fost distribuite de un şofer care a surprins apariţia neaşteptată în cartierul Rahova, undeva în apropiere de Parcul Humulești.
Incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, când şoferul unui autobuz a fost nevoit să oprească pentru a lăsa să treacă animalul, care sărea panicat printre maşini.
Cangurului a părăsit proprietatea lui Nuţu Cămătaru, cel care are o „colecţie” de animale exotice, după ce un îngrijitor a lăsat poarta deschisă. Anul trecut, în cursul unor percheziţii efectuate pe domeniul acestuia s-au descoperit mai multe specii rare, printre care și un cangur alb.