S-a anunțat când începe programul Rabla pentru electrocasnice 2022. Care este noutatea anunţată de Agenția Fondului de Mediu. Administraţia a făcut public calendar anual de lansare, pe sesiuni, pentru diverse programe. Ministrul Mediului a declarat că încearcă astfel să fie asigurată o transparenţă maximă şi predictibilitate.
Agenția Fondului de Mediu a publicat calendarul programelor pentru anul 2022. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că încearcă astfel să fie asigurată o transparenţă maximă şi predictibilitate.
„Pentru ziua de astăzi mai avem un anunţ extrem de important: un calendar al programelor cu finanţare lansate de AFM pentru 2022. Este pentru prima dată când AFM, pentru a asigura transparenţă în ceea ce priveşte deciziile pregătite cât şi predictibilitate pentru beneficiar, a pregătit un calendar anual de lansare pe sesiuni pentru diverse programe, astfel încât atât autorităţile publice locale cât şi persoanele fizice şi persoanele juridice să îşi etapizeze, să îşi pregătească proiectele în funcţie de acest calendar.

Este minimum minimorum pentru a asigura o transparenţă maximă şi predictibilitate. În caz contrar, atât autorităţile publice locale cât şi companiile, cât şi persoanele fizice se trezesc în ultima zi, în ultimele săptămâni şi nu au timp să pregătească, pe de o parte, proiecte de calitate, pe de altă parte se creează o presiune prea mare pe instituţia AFM şi câteodată această presiune generează şi greşeli inevitabile”, a declarat Tanczos Barna la o conferință de presă.
Conform calendarului, RABLA pentru electrocasnice se va derula în două etape în 2022.
Prima se va desfășura la data de 6 mai 2022 cu un buget total de 40 de milioane de lei, iar cea de-a doua la data de 2 decembrie, cu un buget total de 60 de milioane de lei. De asemenea, ghidul de finanţare va fi publicat la data de 11 februarie de către Agenția Fondului de Mediu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În ce ceea ce priveşte programul „Sisteme fotovoltaice”, Ghidul de finanţare va fi publicat la data de 29 aprilie cu un buget total de 300 de milioane de lei, urmat de cinci etape cu alocări egale, de câte 60 de milioane de lei, după cum urmează:
-etapa 1: 28 iulie;
-etapa 2: 25 august;
-etapa 3: 29 septembrie;
-etapa 4: 27 octombrie;
-etapa 5: 24 noiembrie.