Când “Fast and furios” devine realitate! Doi români au jefuit un camion în mișcare pentru a fura electrocasnice și țigări

Stan Filon / 06.12.2020, 08:19
Când “Fast and furios” devine realitate! Doi români au jefuit un camion în mișcare pentru a fura electrocasnice și țigări

Doi români au jefuit un camion în mișcare. Mai ceva ca-n filmul ”Fast and furios”! Românii șochează Marea Britanie, după ce dau lovitură după lovitură prin metoda ”răsturnarea”. Polițiștii au fost sesizați de mulți șoferi de camioane care s-au trezit cu mașinile goale, în timpul mersului.

Doi români au jefuit un camion în mișcare. Metoda ”Răsturnarea” îi șochează chiar și pe polițiști

Pare greu de crezut, dar șoferii au fost jefuiți în timpul deplasării. Adică au încărcat marfa, au asigurat-o, au închis mașina, apoi au plecat la drum. Ei bine, la destinație, aceștia au constatat că marfa din TIR era răvășită și mult mai puțină.

Acești șoferi realizează că au fost victimele ”răsturnării”. Așa se numește această metodă foarte riscantă de furt care este, în general, semnătura hoților din România. Autoritățile din Marea Britanie spun că aceste jafuri s-au înmulțit în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Cum funcționează ”răsturnarea”

Dar cum funcționează mai exact ”răsturnarea”? Ei bine, o mașină se va poziționa în partea din față a camionului, una alături pentru a preveni depășirea și a treia mașină va sta în spate, gata să lanseze raidul. Cei mai experimentați dintre hoți vor ieși pe trapa automobilului urmăritor și vor ajunge pe capota vehiculului.

De obicei, acesta este legat cu o frânghie, pentru o minimă sigurnață. Acesta va folosi apoi unelte pentru a deschide partea din spate a camionului înainte de a sări la bord și a arunca cutiile cu prada. Poliția a emis alerte către firmele de transport cu privire la tactică și alte infracțiuni de transport de mărfuri, deoarece se pare că s-au intensificat în ultimele săptămâni.

Au informații din depozite și acționează la pont

Oamenii legii suspectează că hoții sunt români și primesc informații din interiorul fabricilor și depozitelor, deoarec sunt atacate camioanele cu marfă scumpă și ușor de vândut. Marfa preferată a hoților o reprezintă consolele de Play Station 5, telefoanele mobile, televizoarele, parfumurile și produsele cosmetice, dar și țigările, adică marfă care își găsește foarte repede clienți. Au fost 27 de astfel de lovituri până în luna setembrie, în Marea Britanie, informează autoritățile.

Serviciul Național de Informații privind Criminalitatea Vehiculelor (Navcis) i-a îndemnat pe șefii de transport să consolideze securitatea și să-și modifice rutele pentru a încerca să scape de tâlhari.

Aceasta nu este singura metodă de furt. Alți hoți nu se mai chinuie cu această metodă, ci opresc pur și simplu camionul și sub amenințare fură tot conținutul. Luna trecută, un camion care transporta produse Apple în valoare de 5 milioane de lire sterline a fost forțat să părăsească M1. Infractorii au plecat cu produsele scumpe în timp ce l-au lăsat pe șoferul îngrozit legat fedeleș.

Și în Milton Keynes, în aceeași lună, un șofer de camion a fost ținut cu cuțitul la gât în timp ce o bandă a spart vehiculul său lângă un depozit John Lewis. Același centru de distribuție a fost vizat cu doar câteva săptămâni înainte, când escrocii au plecat cu 200 de televizoare în valoare de 136.000 de lire sterline.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI