Când este Sfântul Alexandru în 2023. Pe ce dată pică

01 08. 2023, 14:36

Când este Sfântul Alexandru în 2023. În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine.

Când este Sfântul Alexandru în 2023

În acest an, Sf. Alexandru se sărbătorește în ultima zi de marți a lunii august.

Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuților sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.

În această zi, românii aniversează onomastica oamenilor care poartă numele de Alexandru, Alexandra, Alex, Alexandrin, Alexandrina, dar și alte derivate ale numelui precum Sandu, Sanda, Sandrina sau Alessandra.

Cine este Sfântul Alexandru, ”protectorul omenirii”

Sfântul Alexandru este unul dintre marii cuvioși, cinstiți pentru viață și minunile pe care le-a săvârșit. Din pricina vârstei înaintate Patriarhul din acea vreme al Constantinopolului, Sfântul Mitrofan, l-a rugat pe Alexandru să participe în locul sau la primul Conciliu de la Niceea. Aici Sf. Alexandru a aparat religia și credință împotriva ereziei lui Arie, care susținea că Fiul nu este veșnic, ci a fost creat de Tatăl.

După ce s-a încheiat Sinodul, un înger i-a apărut Patriarhului spunându-i că cel care va lua scaunul bisericesc va fi Alexandru slujitorul sau. Ajungând Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani a continuat să apere Credință Ortodoxă în față intrigilor lui Arie și a acoliților săi.

Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârstă de 98 de ani.

Biserica ortodoxă îndeamnă creștinii ca în ziua de 30 august, când este praznicul Sf. Alexandru, să fie mai milostivi și să aibă grijă să își ajute aproapele, mai ales pe cei aflați la nevoie.