Camilla, vizibil afectată de acuzațiile din cartea prințului Harry. Cum a apărut Regina Consoartă la prima sa ieșire în public

Anca Manolica 19.01.2023, 17:42
Camilla, vizibil afectată de acuzațiile din cartea prințului Harry. Cum a apărut Regina Consoartă la prima sa ieșire în public

Regina consort Camilla a efectuat miercuri, 18 ianuarie, primul ei angajament public de la lansarea controversatei cărți de memorii a prințului Harry, Spare, în care acesta i-a realizat un portret de mamă-vitregă lipsită de scrupule. Potrivit unui expert în limbajul corpului, ea a părut uneori neliniștită și ciudată.

Camilla, prima apariție în public după acuzațiile din cartea prințului Harry

Niciunul din membrii familiei regale britanice nu a scăpat din a fi „lăudat” în cartea de memorii a Prințului Harry. Exceptând-o pe Regina Elisabeta a II-a, desigur, care a fost un simbol al monarhiei și la care fiul cel mic al regelui Charles a ținut enorm de mult.

Pe lângă William și Kate, Regina Consoartă a avut parte de o descriere deloc flatantă în volumul „Spare” (în română: Rezervă), lansat recent de Prințul Harry, fiind ținta unor critici controversate.

În acesta, soțul lui Meghan Markle o critică pe Camilla pentru că a încercat să își reabiliteze „imaginea” pe cheltuiala lui și a acuzat-o că „scurge povești din interiorul familiei”. De asemenea, acesta dezvăluie că l-a implorat pe tatăl său, regele Charles, să nu se căsătorească cu ea, iar într-un interviu acordat zilele trecute, a descris-o ca fiind „periculoasă”.

Ce spune un expert în limbajul corpului

Dar iată că ieri, 18 ianuarie, aceasta a avut de efectuat primul ei angajament public de la lansarea controversatei cărți. Camilla a vizitat noile laboratoare de știință ale Universității din Aberdeen, unde s-a întâlnit cu studenți, tehnicieni și profesori și a aflat, de asemenea, despre activitatea de informare a instituției cu școlile locale.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Prima apariție publică a Camillei / Foto: Andrew Milligan/PA
Prima apariție publică a Camillei / Foto: Andrew Milligan/PA

Ei bine, potrivit expertului în limbajul corpului, Judi James, soția regelui Charles părea să nu aibă 1rezistența fermă” pe care au arătat-o rudele sale regale, precum soțul ei și Prințesa de Wales, de la publicarea memoriilor.

„Limbajul corporal al Camilei tinde să pară neliniștit în timpul vizitelor regale atunci când lucrurile nu merg bine și, sub acest tip de presiune, cu cartea lui Harry și interviurile care regurgitează percepția că ar fi o distrugătoare de căsnicii cu ochii pe tron, pare lipsită de tipul de rezistență stoică pe care restul firmei sunt hotărâte să o afișeze.

Vizitând astăzi laboratoarele de știință din Aberdeen, Camilla părea să încerce să producă un aspect de „business as usual”, dar există unele ritualuri de barieră revelatoare și unele expresii faciale și poziții ale picioarelor neliniștite care sugerează o neliniște interioară și o stângăcie.

Judi James: „Ea stă stângace și distantă”

În aceste fotografii, Camilla a evitat două opțiuni de limbaj corporal. Ea ar fi putut să se cufunde în conversațiile cu copiii și personalul, să se relaxeze, să se aplece, să se alăture și să se distreze, așa cum a făcut Kate. Sau ar fi putut opta pentru un aspect mai regal, stând în picioare și discutând cu un echilibru elegant și cu un aer încrezător.

În schimb, ea fie stă stângace și distantă, cu brațele ei cu aspect rigid prinse în lateral, fie pare să se afle în spatele unor persoane sau obiecte (..) Acest lucru sugerează o dorință subliminală de a se ascunde sau de a devia atenția (..)

Capul ei este ținut în jos în toate aceste ipostaze, când o postură regală ar presupune în mod tradițional o privire mai dreaptă, cu bărbia ridicată pentru a sugera încredere și pentru a-i ajuta pe fotografi să obțină cele mai bune fotografii. În schimb, fața ei scufundată se ascunde parțial sub franjuri.”, a declarat expertul pentru Mirror.

Apariția Reginei Consort s-a făcut în aceeași zi în care Kate, Prințesa de Wales, a pornit și ea în prima ei ieșire publică solo de când cartea lui Harry a ajuns pe rafturi.

Citește și: Trecutul Reginei Consoartă Camilla a ieșit la iveală. Ce făcea, de fapt, în secret. Acuzațiile care zguduie familia britanică

Ea a vizitat grădinița Foxcubs din Luton, unde s-a jucat cu copiii în groapa cu nisip, a învățat împreună cu ei literele chinezești și, de asemenea, i-a captivat pe cei mici ținând în mână o mască pe care unul dintre ei i-o confecționase pe față. La ieșirea de la grădiniță, s-a oprit pentru a face selfie-uri cu părinții, după ce a primit un buchet de flori făcute manual.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...