’Calvarul continuă pentru Simona Halep’. Anunț trist din Franța pentru jucătoarea noastră, jurnaliștii s-au enervat

Stan Filon 24.08.2023, 09:33
’Calvarul continuă pentru Simona Halep’. Anunț trist din Franța pentru jucătoarea noastră, jurnaliștii s-au enervat

Presa din Franța a vorbit din nou despre cazul Simonei Halep, care așteaptă de luni bune să afle verdictul în cazul său în care a fost acuzată de dopaj. Între timp, fostul număr 1 mondial a fost scoasă de pe tabloul US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Anunț trist din Franța pentru Simona Halep

Simona Halep a fost suspendată din toate competițiile sportive, anul trecut, după ce a participat la US Open. Atunci a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă în sport. A susținut în tot acest timp că este nevinovată și că substanța respectivă a ajuns accidental în sângele său.

A avut într-un final ocazia să se apere în fața tribunalului Sport Resolutions, după trei amânări, iar acum așteaptă verdictul. Au trecut deja mai bine de două luni de când a încercat să-și dovedească nevinovăția, însă verdictul se lasă așteptat. Această așteptare i-a scos din sărite și pe jurnaliștii francezi de la welovetennis.fr., care au urmărit cu atenție cazul sportivei din România și au scris acum un articol cu titlul sugestiv: ”Calvarul continuă pentru Simona Halep”. Citește și Lovitura de grație pentru Simona Halep! Americanii au făcut anunțul: ce suspendare poate primi

Anunt trist din Franta pentru Simona Halep
Anunt trist din Franta pentru Simona Halep

”Și-a văzut în cele din urmă numele eliminat”

„Depistată pozitiv la Roxadust în urma unui control antidoping efectuat la ediția trecută a US Open, Simona Halep, care se afla pe lista de înscriere pentru această ediție 2023, și-a văzut în cele din urmă numele eliminat marți, cu câteva ore înainte de startul calificărilor pentru ultimul Grand Slam al sezonului”, au scris ziariștii francezi.

Simona Halep a fost exclusă de la US Open 2023 și a fost înlocuită, pe tabloul principal, de americanca Taylor Townsend. Organizatorii au trecut-o pe jucătoarea din România pe lista preliminară, în speranța că fostul nr 1 mondial își va afla sentința până la începerea turneului și va putea chiar participa, însă lucrurile nu au stat deloc așa. Astfel, organizatorii US Open au fost nevoiți să renunțe la ea. Citește și Andrei Pavel, anunț uluitor despre Simona Halep: ‘Nu s-a dopat pentru tenis, ci pentru lucruri personale’

„Cu toate acestea, părea să existe totuși o speranță pentru româncă, care a postat recent mai multe fotografii și videoclipuri în care se antrenează în sala de sport, la câteva săptămâni după ce a apărut în fața unei comisii la Londra. O speranță care a fost așadar de scurtă durată, pentru că a fost înlocuită direct pe tablou de americanca Taylor Townsend”, au mai notat francezii de la welovetennis.fr.

Simona Halep se aflape locul 9 WTA, când a izbucnit scandalul, iar acum a picat până pe locul 1140 WTA și are șanse reale să părăsească de tot acest top.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...