Bundesliga: Stuttgart vs St. Pauli – Gazdele, uşor favorite

19 09. 2025, 08:33

Stuttgart – St. Pauli, meci contând pentru etapa a 4-a din campionatul Germaniei, este programat, vineri, 19 septembrie 2025, de la ora 21:30, pe Neckarstadion, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 4 şi Prima Sport 4.

Stuttgart, care a ratat startul de campionat, şi St. Pauli, aflată la al doilea sezon consecutiv pe prima scenă a fotbalului german, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate şi interesante partide ale etapei a 4-a din Bundesliga.

Stuttgart este pe locul 12, cu trei puncte, obţinute după 1-2 cu Union Berlin (d), 1-0 cu Monchengladbach (a) şi 1-3 cu Freiburg (d). În acest interval, s-a calificat în turul al doilea din Cupa Germaniei, 3-3 după 90 de minute, 4-4 după 120 de minute şi 8-7 după penalty-uri cu Braunschweig, echipă din 2. Bundeliga (liga a doua).

În sezonul precedent, echipa antrenată de Sebastian Hoeness a terminat pe locul 9, cu 59 de puncte acumulate în 34 de etape, dar a acces în Europa League după ce a câştigat DFB-Pokal (Cupa Germaniei), 4-2 în finală cu Arminia Bielefeld (echipă care a promovat din 3.Liga în 2.Bundesliga).

Stuttgart a deschis actualul sezon cu DFL-Supercup (Supercupa Germaniei), în care a cedat, scor 1-2, în faţa campioanei en-titre, Bayern Munchen.

St. Pauli ocupă locul 4, cu şapte puncte, obţinute după 3-3 cu Borussia Dortmund (a), 2-0 cu Hamburg (d) şi 2-1 cu Augsburg (a). Înainte de prima etapă, s-a calificat în turul al doilea din Cupa Germaniei, după 0-0 (90 şi, respectiv, 120 de minute), 3-2 la penalty-uri în deplasare cu Eintracht Norderstedt, echipă din Regionalliga (liga a patra).

În campionatul trecut, echipa antrenată de Alexander Blessin a terminat pe locul 14, cu 32 de puncte acumulate în 34 de etape, cu trei peste poziţia de baraj şi cu şapte peste cele direct retrogradabile.

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în sezonul 2024-2025 din Bundesliga, când fiecare dintre ele s-a impus pe terenul adversarei, cu acelaşi scor, 1-0, St. Pauli în tur, şi Stuttgart în retur.

Superbet oferă cota 1,23 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Stuttgart – St. Pauli.

Articol susţinut de: Superbet.