Bucureștiul intră din nou în scenariul roșu. Rata de infectare anunțată vineri. Care sunt noile restricții, citiți în articolul de mai jos.
Sunt vești proaste după ce s-a aflat că Bucureștiul intră din nou în scenariul roșu. Rata de infectare anunțată vineri depășește 3 la mie, astfel că este nevoie de noi restricții.
Rata de infectare în București a ajuns la 3,05 la mia de locuitori, în contextul în care joi era în zona ”galbenă”, cu o incidență de 2,79 la mie.
Conform reglementărilor, la rata de incidenţă peste 3 la mie se închid restaurantele la interior, cinematografele, teatrele, sălile de jocuri de noroc. Deciziile de restricţionare a activităţilor trebuie luate însă de Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 927 cazuri noi în Bucureşti, astfel că autoritățile iau în calcul și modificări la nivelul școlilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Conform ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, în scenariul roşu rămân deschise doar creșele și grădinițele. De asemenea, mai merg fizic la cursuri doar şcolarii din clasele pregătitoare şi I-IV. Elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a trec în online.
În zona roşie se mai regăsește și judeţul Timiş, unde incidenţa a ajuns la 5,50 cazuri de infectări cu coronavirus la mia de locuitori, Brașov , cu o incidență de 3,25 la mia de locuitori, precum și Cluj, unde s-a înregistrat o incidență de 3,60 de cazuri la mia de locuitori. În aceiași situație se află și Ilfov, unde s-a reisntaurat scenariul roșu, întrucât numărul de infectări a ajuns la 3,31 de cazuri la o mie de locuitori.
Pe de altă parte, județul Maramureș a ieșit din scenariul roșu, cu o rată de infectare de 2,98 la mia de locuitori.
Vineri, 5 martie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 4.342 cazuri noi, 101 decese, precum și 1.067 persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, în România au fost efectuate 27.868 de teste RT-PCR și 8.469 de teste rapide antigenice. De asemenea, potrivit Grupului de comunicare Stratefgică, peste 100 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit.
Nu în ultimul rând, potrivit autorităților care gestionează epidemia de coronavirus, la Terapie Intensivă sunt 1.067 de pacienţi care suferă de forme grave ale coronavirusului.