Brad Pitt și-a lansat cel mai nou film în fustă. Apariție surpriză a actorului de 58 de ani

20 07. 2022, 18:03

Vedetele de la Hollywood sunt recunoscute pentru alegerile îndrăzneţe pe care le fac, de cele mai multe ori. Este şi cazul lui Brad Pitt, care a ajuns din nou în centrul atenției, în această perioadă Premierele din diferite colțuri ale lumii ale noului său film l-au adus și în Berlin, unde a surprins cu alegerea vestimentară atipică. Pe covorul roșu, actorul de 58 de ani a îmbrăcat o fustă maro.

Ce a ales să poarte Brad Pitt la Berlin

În ciuda alegerilor excentrice, starul a strălucit. Vedeta a renuţat la momentele  în care este perfect tunsă și îmbrăcată într-un costum făcut pe comandă, așa cum se întâmplă, de exemplu, la premiile Oscar. Într-o fustă până la genunchi, o jachetă maro și o cămașă roz, actorul a părut desprins dintr-un tablou urban şi îndrăzneţ. Lookul a fost  completat cu bocanci masivi, lanțuri la gât și ochelari de soare la ochi.

 

 

Apariţiile excentrice, la ordinea zilei pentru star

Nu e prima dată când Brad împrumută din garderoba tipic feminină. În 1999, pe coperta revistei Rolling Stone și în pictorialul din interiorul publicației, acesta a fost fotografiat în rochii. Imaginile au fost surprinse cu puțin înainte ca actorul să se căsătorească cu Jennifer Aniston. Brad Pitt a purtat o fustă pe covorul roșu după ce a anticipat acest trend încă din anul 2004. Actorul a declarat atunci că bărbații vor începe să poarte fuste încă  de acum mai bine de un deceniu.

Vedeta nu ține cont de părerile celor din jur și alege să se îmbrace cât mai comod cu putință. Acesta se află în prezent într-un turneu de promovare a filmului Bullet Train. La Berlin, actorul a fost aşteptat de mii de fani. aceştia l-au recunoscut cu greu pe starul de la Hollywood, însă au așteptat cu nerăbdare să primească un autograf, în ciuda ținutei aparte pe care a ales să o poarte.