Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alpha, ca și alți lideri sindicali, nu a fost suficient de bine consultat în privința măsurilor de criză anunțate deja de Guvern. Sindicatele nu sunt un moft al societății, sunt un reper al societății și de aceea ideile, doleanțele lor nu trebuie ignorate. Câteva dintre aceste idei puteți citi în interviul cu Bogdan Hossu.
Reporter: Domnule Hossu, ca sindicalist cu vastă experiență, cu multe negocieri în carieră, cum ați descrie modul de comunicare al Guvernului Bolojan cu sindicatele?
Bogdan Hossu: Defectuos, ignorând orice principiu al transparentei si dialogului social din România. Grupurile de lucru, fie că e vorba de cel de la Cotroceni sau de cele actuale de la guvern pentru diversele măsuri fiscal-bugetare, au ignorat în repetate rânduri opinia sindicatelor. Chiar și atunci când au avut loc intalniri, în cazuri foarte izolate, punctele de vedere pe care le transmitem sunt ignorate si in general suntem pusi in fata unor decizii deja luate. Or acest lucru nu poate fi numit consultare, dialog social. Referitor la măsurile fiscal-bugetare, am atras atenția că este nevoie de o solidaritate a tuturor segmentelor societății și susținerea costurilor reducerii deficitului de către toți actorii din societate, nu doar din partea lucrătorilor și pensionarilor. În ultimii ani s-a observat o degradare a dialogului social, iar tendința este amplificată de către prezenta guvernare. Un prim pas pentru corectare ar fi respectarea consultării, invitarea sindicatelor la ședințele grupurilor de lucru și luarea în considerare a punctelor noastre de vedere.
Reporter: Cum ați fi considerat dumneavoastră normal să se întâmple negocierea în cadrul oarecum predefinit de Guvern, având în vedere deficitul bugetar ce trebuie acoperit, dar și nevoia de dialog a sindicatelor?
Bogdan Hossu: În ultimii ani am oferit multiple căi prin care guvernul ar fi putut scădea deficitul. Ani de-a rândul am repetat că statul român eșuează pe partea de colectare, având cele mai mici venituri bugetare, dar și cel mai mic grad de colectare al TVA-ului, în raport cu celelalte state ale Uniunii Europene. Aceste situații nu sunt noi pentru anul 2025, ci au reprezentat modul de funcționare al României în utlimii ani. Simpla colectare adecvată a TVA-ului restant ar fi redus deficitul bugetar în 2024 cu 3% din PIB, iar astăzi nu am fi mai trecut prin această situație alarmantă. Pe de-altă parte, obsesia reducerii cheltuielilor este neproductivă în contextul românesc, având în vedere faptul că nivelul veniturilor bugetare este similar cu cel al statelor de tip paradis-fiscal. Ne place să ne raportăm la celelalte state europene, ne raportăm la aceleași procente din PIB-ul național , dar uităm că bugetul național este cel mai mic ca procent în PIB-ul național din UE. Dacă este să ne uităm și la cheltuieli, atunci subvențiile partidelor politice puteau fi primele care să fie reduse, însă nu s-a intamplat asta, în schimb s-au luat ma care afecteaza lucratorii si cele mai vulnerabile categorii. În plus, companiile, în afară de o parte din sistemul bancar și cele din jocurile de noroc (cu valori mici), nu contribuie la efortul național.
Reporter: Ați putea prezenta un model de reformă, valabil în situația României de acum, care ar putea fi rezonabil și pentru guvernanți, și pentru sindicate?
Bogdan Hossu: Ar trebui să plecăm de la definiția termenului de reformă , care înseamnă: Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres. Trebuie să recunoaștem că un model de reformă implică reforme multiple pe planuri diferite (politic, economic, social). Trebuie diferențiat între reforme pe termen scurt și reforme pe termen lung. Un model trebuie să implice și un calendar cu etape. Astăzi Romania se confruntă cu două probleme, fiecare necesitând măsuri de reforme:
1) Reducerea deficit excesiv, acțiune pe termen limitat cu măsuri extreme care nu trebuiesc aplicate în condiții normale.
2) Necesitatea de transformări politice, economice și sociale de structură pentru bunăstarea generală, care să dezvolte o economie socială de piață, dezvoltarea și consolidarea unei clase de mijloc. Evident că fiecare din aceste probleme necesită măsuri de reformă. Problema 1) necesită venituri imediate, suplimentare la buget și reducerea de cheltuieli bugetare. Problema 2) înseamnă modificări politice (modificări constituționale, reducerea număr membrii Parlament, modificări structuri administrativ-teritoriale), economice (o nouă repartizare a sarcinii fiscale, un nou sistem de impozitare, eficientizarea companiilor de stat), sociale (noi forme de redistribuire, servicii publice de interes general eficiente și de calitate), pentru a enumera o parte din măsuri ce trebuiesc luate. Pentru a fi mai clar și concret la reducerea deficit excesiv o problemă imediată este ce măsură de reformă luăm pentru reducerea acestuia, adică aducerea pe termen scurt a unor bani suplimentari la bugetul de stat. Sunt două mecanisme imediate:
1) Creșterea TVA, măsura ce afectează toate categoriile din structura a populației țării, neexistand posibilitatea de a proteja sau compensa parțial fiecare din categorii.
2) Creșterea impozitului pe salarii, care afectează numai lucrătorii, care dacă se aplică simultan cu transferul unui procent din contribuțiile sociale de la lucrători la capital (angajator), protejează veniturile nete ale lucrătorilor, deci și consumul pe piața internă, și implică participarea capitalului la efortul național. Evident că creșterea gradului de colectare și combaterea evaziunii fiscale trebuie să rămână o prioritate, dar acestea sunt măsuri care nu vor avea efect imediat la veniturile bugetului de stat. Guvernul actual a ales mecanismul TVA, ceea ce nu știu dacă va aduce rezolvarea problemei, noi am fi ales varianta creștere impozit cu compensare prin transfer cotă parte taxe sociale de la angajat la angajator. Este de menționat că reducerea aparatului administrativ este strict o măsură populistă care nu are un fundament în momentul de față. Observăm în presă articole scandaloase referitoare la liftieri, șoferi sau chelneri angajați în instituțiile statului. Eu propun să ne uităm și în multele instituții unde este penurie de oameni, cum ar fi Spitale, Școli , Casele Județene de Pensii Publice, Inspectoratele Teritoriale de Muncă, etc.
”Sindicatele pot să semnaleze, inclusiv prin plângeri penale, cazurile de abuz sau nepotism atunci când acestea sunt evidente și afectează drepturile salariaților, situația unității.”
Reporter: Vorbim azi mai mult ca în 2009 despre “meritocrație”. Cum ați implementa dumneavoastră acest principiu al meritocrației.
Bogdan Hossu: Meritocrația, în viziunea noastră, trebuie să se bazeze pe criterii obiective, transparente și verificabile. Din păcate, în prezent, acest concept este mai degrabă folosit ca slogan politic decât ca principiu aplicat real în administrația publică. Tendința este de a fi înlocuită de plutocrație, nepotism sau de noua aristocrație post revoluționară. Pentru a implementa cu adevărat meritocrația, este esențială depolitizarea funcției publice. Trebuie stabilite mecanisme clare de evaluare a performanței, nu doar pe hârtie, ci aplicate constant și independent de interesele politice imediate, iar promovările să se bazeze pe competență și rezultate, nu pe apartenența politică sau pe relații personale. De asemenea, este nevoie de investiții serioase în formarea continuă a personalului din administrație, astfel încât să putem vorbi despre un sistem public eficient, în care competența este recunoscută și răsplătită. Doar astfel meritocrația va deveni un instrument real de reformă, altfel e doar un cuvânt fără fond folosit în discursuri electorale.
Reporter: De multe ori meritocrația nu este dorită chiar de politicienii care o tot invocă. Nu ar fi oare o soluție ca sindindicatele să obțină de la membrii lor date despre pilele celor din politică, cu angajări la stat? Să se publice sau să fie deconspirate numele piloșilor, poate aceasta ar fi o soluție.
Bogdan Hossu: Este adevărat că meritocrația, deși invocată des de politicieni, este adesea sabotată chiar de cei care o proclamă. În ceea ce privește ideea de a colecta și face publice numele celor angajați pe baza relațiilor politice, sindicatele nu au nici rolul, nici instrumentele legale pentru a face astfel de anchete sau „deconspirări”. Totuși, susținem cu tărie transparența în procesul de recrutare și promovare în instituțiile publice. Este responsabilitatea guvernului și a instituțiilor statului să creeze un cadru în care concursurile să fie reale, criteriile clare și verificabile, iar influențele politice eliminate. Sindicatele pot să semnaleze, inclusiv prin plângeri penale, cazurile de abuz sau nepotism atunci când acestea sunt evidente și afectează drepturile salariaților, situația unității. Însă, pentru o schimbare reală, este nevoie de voință politică, de legi aplicate corect și de cetățeni activi și atenți.
Reporter: Din cunoștințele dumneavoastră, în ce domenii, în ce ministere trebuie să se facă disponibilizări, să se renunțe masiv la cei care sunt angajați pe pile, nu pe merit? Și care sunt acele domenii unde, invers, chiar trebuie făcute angajări masiv?
Bogdan Hossu: Din păcate, problema nu este neapărat UNDE să se facă disponibilizări, ci CUM. Dacă vorbim despre personal angajat pe criterii politice, de rudenie sau clientelare, aceștia nu apar în niciun registru oficial. Nu există o bază de date cu „pile”, iar selecția pe aceste criterii nu este transparentă, deci e greu de făcut o triere justă doar pe presupuneri sau percepții. Totuși, putem spune că sunt zone unde aparatul birocratic este supradimensionat sau ineficient, în special în structurile de suport ale administrației centrale sau în instituții unde atribuțiile s-au dublat între agenții, autorități și direcții. Acolo este nevoie de audituri funcționale reale, nu doar de tăieri procentuale fără cap. Pe de altă parte, există domenii unde lipsa de personal este cronică. Dau câteva exemple clare: – spitale publice, unde personalul auxiliar este insuficient; sau
– educația, unde există un deficit de cadre didactice în anumite regiuni și specializări.
– Casele Județene de Pensii, unde dosarele se procesează cu întârziere din lipsă de personal;
– Inspectoratele Teritoriale de Muncă, care nu pot acoperi controalele necesare;
Așadar, restructurarea trebuie să fie inteligentă, bazată pe nevoi reale ale cetățenilor, nu un mecanism populist de genul: reducem cu 20% peste tot.
