Bogdan Aurescu: „Sprijin imediat pentru Republica Moldova”. 400 de milioane de euro iau drumul Chișinăului

05 04. 2022, 18:13

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat marți, la Berlin, la Conferința internaţionale privind crearea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova. Potrivit oficialului român, Chișinăul va primi sprijin în valoare de aproape 400 de milioane de euro.

Ajutor de 400 de milioane de euro pentru Chișinău

Ministrul a explicat că platforma lansată marţi are ca scop „furnizarea şi stimularea de ajutor, asistenţă foarte robuste, coordonate pentru Republica Moldova” şi anume asistenţă financiară, preluarea de refugiaţi şi căutarea de soluţii la vulnerabilităţile precum securitatea energetică.

Aurescu a anunțat și faptul că guvernul român, pregătește un ajutor financiar suplimentar de 10 milioane de euro pentru frații de peste Prut.

Evenimentul de azi de la Berlin, pe care l-am coprezidat cu miniștrii de Externe ai Germaniei și Franței, a fost foarte important, care a adus deja rezultate destul de consistente. Vorbim despre aproape 400 de milioane de euro în promisiuni de sprijin, atât financiar, cât și în natură, și împrumuturi în condiții foarte avantajoase pentru Republica Moldova. De asemenea, promisiuni de sprijin în materie de preluare de refugiați din Republica Moldova, care se confruntă cu un val foarte mare re refugiați prin raportare la populație și prin raportare la încărcătura celorlalte state care sunt afectate de acest val de refugiați”, a afirmat Aurescu.

Criza gazului în Republica Moldova

El a vorbit și de sprijinul care trebuie acordat Republicii Moldova în criza gazului, inițiativă susținută alături de Germania și Franța.

„De asemenea, există o criză latentă a gazului în Republica Moldova, pe care am mai întâlnit-o într-o fază acută în luna octombrie a anului trecut. Deci este nevoie de sprijin imediat pentru Republica Moldova, ceea ce am și reușit astăzi să obținem în cadrul acestei inițiative pe care România a avut-o împreună cu Germania și cu Franța”, a mai spus Bogdan Autescu.

Ministrul nostru de externe a prezidat conferința de la Berlin alături de Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, ţară care deţine Preşedinţia G7, şi de Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe al Franţei, stat care asigură Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova