Biserica Sf. Nicolae-Buzești a fost incendiată de două ori și bombardată de americani în ‘44. Reporterul IMPACT.RO a stat, la ultimul incendiu, trei zile printre resturile fumegânde

Era o zi cenușie și geroasă în ziua aceea de decembrie a anului 1991. Reporterul IMPACT.RO, de acum, semnatar al acestui reportaj, pe-atunci la un ziar de întindere națională, a fost abordat, nu mult după miezul zilei, de Pascal Ilie Virgil, fotoreporter la acel ziar, acum stabilit în Irlanda.

”Ai ceva de făcut azi? Hai cu mine undeva”. Ne înțelegeam perfect, astfel că nici nu l-am întrebat, unde și de ce. De altfel, în următorii doi ani aveam să fim camarazi reporteri de război în fosta Iugoslavie. Din Vukovar și Dubrovnik, Croația, până în sarajevo, Bosnia.

Așadar, fără multe alte cuvinte, am plecat din casa Scânteii, unde aveam redacția, până în Piața Victoriei, iar de acolo am intrat la pas pe calea Buzești, până la intersecția unde acum se află un fast-food de renume internațional. Fac precizarea, pentru tinerii cititori, că pe atunci nu exista internet, tehnică digitală și singura televiziune era cea națională, care atunci căpătase numele postrevoluționar de Televiziunea Română Liberă. Între timp „liberă” a fost eliminat din denumire.

Biserica Sf. Nicolae-Buzești a fost incendiată de două ori și bombardată de americani în ‘44

Odată intrați pe Buzești simțim, mai întâi, un miros înțepător de lemn ars, apoi zărim fuioare de fum împletindu-se deasupra unor ziduri negre, arse. Erau resturile, aveam să aflu imediat, căci Pascal știe desigur deja, că resturile fumegânde erau ale celei ce fusese până cu o zi înainte biserica Sf. Nicolae-Buzești, zidită în anul 1847.  Turlele se prăbușiseră, în bună parte, grinzile de lemn transversale, cele de sus, căzuseră carbonizate, tocurile ferestrelor, ale ușii cu tot cu porțile mari și grele fuseseră transformate în întregime.

Am intrat, cu răsuflarea tăiată, direct în interiorul ruinelor, pășind pe un strat de cenușă care fumega. Frigul dispăruse, căldura emanată de cenușă și resturile carbonizate creaseră o incintă ca de cuptor. Mai era cu noi Ion Ciochină, ziarist și el, și un șofer de la ziar, al cărui nume, cu părere de rău, nu mi-l amintesc. În curtea bisericii, câțiva oameni din zonă sau de-ai locașului , bântuiau de colo colo, parcă fără rost. Printre ei, un bătrân, un om îmbătrânit și mai mult peste noapte, privea în jur cu durere și parcă și cu resemnare. Era în sutană. Și, am aflat, era chiar părintele paroh Ciocan, cel care slujea în Biserica sf. Nicolae.

Impact.ro

ȘOC! Fac dragoste goi sub duș. Imaginile indecente au scăpat pe net

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Biserica fusese jefuită și incendiată

Pascal m-a informat rapid despre ce se întâmplase. În noaptea din urmă, puțin după miezul nopții, doi hoți, doi țigani tineri, au spart broasca ușilor și au intrat în biserică. Au furat cu sacii tot ce au putut. Mai toate icoanele, cădelnița, cutia milei. Și asta nu a fost tot, ca răul făcut să fie cel mai rău posibil au incendiat biserica. Oameni fără Dumnezeu, oamenii Satanei. Ducă-se pe pustii!

Am scos mai întâi grinzile uriașe

„Trebuie să evacuăm resturile și să strângem cenușa!”. Atât ne-a spus Pascal. Fără să scoatem un cuvânt ne-am apucat de treabă. Cineva ne adusese o roabă, niște lopeți și mături. În tăcere absolută am scos mai intâi grinzile uriașe, pe umeri, câte una de fiecare dintre noi doi câte doi. Erau cumplit de grele. Ne ardeau umerii, dar nu ne păsa. O zi, și încă una și a treia. Tone de lemn ars, resturi diverse, zeci de roabe pline cu cenușă am tot scos și dus spre marginea curții, lângă trotuar, de unde veneau camioane să le încarce și să le ducă de acolo.

Icoana îngropată în cenușă

La un moment dat, cred că a doua zi de trudă, călcând prin cenușă, am simțit sub talpa bocancului ceva tare. Am răscolit pulberea neagră și am scos la iveală o icoană de metal, ovală, cât palma. Cu scena Mântuitorului Domnul Isus Cristos, pe cruce, flanca de maica Domnului și de apostolul iubit Ioan. Scena cuprinde și osemintele lui Adam, această simbolistică făcând trimitere la la împăcarea oamenilor cu trecutul și iertarea păcatelor strămoșilor, implicit, desigur, a păcatului originar săvârșit de Adam și Eva.

Cu o emoție pentru prima oară simțită, m-a dus cu icoana, după ce o ștersesem de cenușă de mâneca puloverului, la părintele Ciocan. „Părinte, iată ce am găsit!”, i-am spus cu glas tremurat. Părintele a luat icoana, atunci, a privit preț de câteva secunde, a sărutată și după ce și-a făcut de trei ori sfânta cruce, mi-a dat-o înapoi. ”Păstreaz-o, fiule! Să te însoțească mereu și să te binecuvânteze”.

Hoții au fost prinși în scurt timp

De atunci, din acea zi, și până în prezent, și iată sunt 31 de ani curând, icoana a stat în fața ochilor mei, pe birou, iar de câteva luni o port cu mine, oriunde m-aș duce.

Trei zile am trudit cu toții la degajarea resturilor din biserica distrusă, mergând acasă doar pentru cele de trebuință. Directorul ziarului, Petre Mihai Băcanu, aflasem unde suntem și ce facem și ne-a lăsat în pace.

Au fost trei zile de o încărcătură emoțională unică, plină de simțiri ne mai trăită, până atunci, de niciunul dintre noi.

Hoții au fost prinși în scurt timp, judecați și condamnați. De legile statului. Altiminteri, păcatul lor, fapta lor, doar Dumnezeu le poate drept judeca.

Biserica dulgherilor

Reconstrucția și renovarea au durat aproape un an de zile. Și, de câte ori treceam, ani de azile mai apoi, pe-acolo și vedeam biserica, simțeam parcă iuțeala fumului de atunci și căldura icoanei prima oară de mine atinsă. Și simțeam liniște și consolare și pace.

Ulterior, am început să caut, să citesc cât mai mult despre Biserica Sf. Nicolae-Buzești. Și am aflat. Zidirea a început în 1847, fiind ridicată de breasla dulgherilor la marginea Bucureștilor, care, pe atunci,acolo se afla. Într-un loc cu terenuri virane și grădini.

 Construcția a fost începută după hotărâre dată de Sfatul Orașului

Dar, din lipsa permanentă de fonduri, a fost săvârșită, abia în 1950 și a fost deschisă cultului abia doi ani mai târziu. Ctitorii principali ai bisericii au fost breslașii din Corporația dulgherilor și zidarilor, iar la început s-a numit biserica din deal, apoi Biserica Dușumea, în amintirea bresalșilor care au avut inițiativa să o zidească. În timpul Primului Război Mondial trupele germane au luat clopotele pe care le-au topit ca să facă obuze. A primit mai apoi, în 1925, nouă clopote noi, turnate la Școala de Arte și Meserii. În 1922, prin Decret regal, a primit numele de Biserica Sf. Nicolae-Buzești.

A mai ars într-un incendiu, în 1899

Sfântul lăcaș a ars de două ori. Prima oară a căzut pradă unui incendiu în anul 1899. Apoi, după cum am povestit mai înainte, în noaptea de 7 spre 8 decembrie 1991. Potrivit prezentării oficiale făcute bisericii „Focul a distrus pictura, mobilierul, a calcinat zidurile și a cauzat surparea turlelor.

Biserica a fost refăcută, primind consolidări serioase și o nouă turlă centrală. De asemenea, biserica a fost repictată, în “tehnica fresco”, Altarul și Turla “Pantocrator” de către pictorii: Ciprian Vasile Buzuloi, Magda Augustina Cârciumaru – Buzuloi, iar restul: Naosul, Pronaosul și Pridvorul, de către pictorul Dumitru Bănică. De asemenea, Biserica a primit o nouă catapeteasmă și un nou mobilier sculptat la “Atelierele Institutului Biblic al Patriarhiei”.

Țintă în bombardamentul american din 1944

O altă dramatică întâmplare din istoria acestei biserici s-a petrecut în ziua de 4 aprilie 1944, când aviația militară americană a bombardat masiv Bucureștiul chiar în miezul zilei, după prânz, ucigând în jur de 3.000 de români și rănind aproximativ 2.500.

Cu puține zile înainte de a scrie acest material, l-am întâlnit în biserică, după ce am stat de vorbă cu părintele Mihail Gheorghe, care slujește în prezent aici, pe „inginerul Cristian… am lucrat ani de zile la cadastru”!, după cum s-a prezentat. Un bărbat în etate, enoriaș din zonă. „În acea tragică zi, una din țintele aviatorilor americani a fost chiar Biserica Sf. Nicolae-Buzești„”, a ținut să-mi spună. „Nu a fost atinsă, dar  casa parohială a fost distrusă total. A fost spulberată”

”Știu ce spun”, a mai zis. ”Am avut acces la documente oficiale. Biserica a fost vizată, a fost țintă clară în bombardamentul de atunci!”.

Și, pentru finalul acestui reportaj de suflet, încă o mențiune. La incendiul din decembrie 1991, doar două icoane au fost salvate din foc. Cea care se află în posesia semnatarului acestui material journalistic și cea, mult mai mare, care îl reprezintă pe Sfântul Nicolae, icoană expusă imediat în stânga cum se intră în biserică.