Avertismentul lui Elon Musk pentru umanitate: când începe războiul nuclear, în opinia celui mai bogat om

Gabriel Peneș 18.10.2022, 09:31
Avertismentul lui Elon Musk pentru umanitate: când începe războiul nuclear, în opinia celui mai bogat om

Avertismentul lui Elon Musk pentru umanitate. Cel mai bogat om al planetei crede că războiul declanșat de Rusia în Ucraina poate duce la un conflict nuclear, ceea ce ar însemna sfârșitul civilizației. Fondatorul Tesla și SpaceX a propus deja un plan de pace în cadrul căruia Ucraina ar trebui să cedeze Crimeea către Rusia. Pe de altă parte, SpaceX va continua să finanțeze rețeaua Starlink prin care se asigură internet pentru Ucraina în timpul acestui conflict.

Avertismentul lui Elon Musk pentru umanitate

Elon Musk se implică în războiul declanșat de Rusia în Ucraina în multiple feluri. Pe de o parte, fondatorul Tesla și SpaceX susține armata ucraineană finanțând rețeaua Starlink ce asigură funcționarea internetului în Ucraina. Aproximativ 25.000 de terminale au fost instalate în țară până în prezent, potrivit lui Elon Musk.

Potrivit șefului SpaceX, operațiunea a costat deja compania 80 de milioane de dolari, iar factura ar trebui să ajungă la 100 de milioane de dolari până la sfârșitul anului. Musk a trimis o scrisoare Pentagonului, săptămâna trecută, în care a solicitat ca acesta să preia costurile operațiunii, apoi a revenit și a anunțat că va continua să scoată bani din propriul buzunar pentru acest lucru.

„La naiba. Chiar dacă Starlink continuă să piardă bani și alte companii primesc miliarde de dolari de la contribuabili, vom continua să finanțăm guvernul ucrainean”, a scris Musk pe Twitter.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Când începe războiul nuclear, în opinia celui mai bogat om

Pe de altă parte, Elon Musk avansase ideea unei păci între cele două șări beligerante, lucru pe care-l socotește posibil cu condiția ca Ucraina să cedeze Crimeea, alipită în 2014 de Rusia.

Planul lui Elon Musk este bazat, de fapt, pe patru puncte: referendumuri, sub supravegherea ONU, privind viitorul celor patru regiuni ucrainene anexate săptămâna trecută de Rusia, cedarea Peninsulei Crimeea, alipită ilegal de Rusia în 2014, asigurarea alimentării cu apă a Crimeei și neutralitatea Ucrainei.

Musk le ceruse abonaților săi de pe Twitter să se pronunţe asupra planului, o ințiativă condamnată imediat de ucraineni, inclusiv de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Multimilardarul a insistat în ideea sa, afirmând că Rusia ar putea folosi armele nucleare în acest conflict, ceea ce ar însemna sfârșitul civilizației.

„Dacă Rusia se confruntă cu alegerea de a pierde Crimeea sau de a folosi arme nucleare pe câmpul de luptă, o va alege pe cea din urmă. Am sancționat deja Rusia în toate modurile posibile, așa că ce mai are de pierdut? Dacă atacăm nuclear Rusia, ne va bombarda înapoi și așa ajungem la al treilea război mondial.

Indiferent dacă vă place sau nu, Crimeea este văzută de Rusia ca o parte centrală a Rusiei. Crimeea are, de asemenea, o importanță critică pentru securitatea națională a Rusiei, deoarece este baza lor navală din sud. Din punctul lor de vedere, pierderea Crimeei este ca și cum SUA ar pierde Hawaii și Pearl Harbor”, a scris Elon Musk pe contul de Twitter.

Cel mai bogat om din lume susține că Rusia va folosi arme nucleare dacă armata lui Putin va fi distrusă de NATO.

„Dacă Rusia se confruntă cu distrugerea armatei și înfrângerea totală de către NATO, va folosi arme nucleare, atunci NATO va răspunde cu arme nucleare și civilizația s-a terminat”, a mai transmis Musk.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....