Ministrul Apărării din China s-a întâlnit vineri cu omologul său american, la Singapore. Cei doi oficiali au discutat pe marginea unor subiecte de actualitate, iar China a transmis un mesaj clar: nu ar ezita să pornească un război, în cazul în care tensiunile cu Taiwanul vor escalada. Ce ar putea duce la un nou conflict pe scena internațională, potrivit oficialilor chinezi.
Ministrul chinez și șeful Pentagonului s-au întâlnit vineri la forumul de securitate „Dialogul Shangri-la”, care va ține până duminică și în cadrul căruia se vor reuni oficiali militari de rang înalt, diplomați, precum și producători de armament. China a profitat de ocazie pentru a transmite că armata „nu va ezita” să pornească un război în cazul în care Taiwanul își va declara independența.
„Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”, a relatat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Wu Qian, pornind de la afirmațiile ministrului Wei Fenghe din timpul întâlnirii de la Singapore.
China consideră insula Taiwan drept parte integrantă a teritoriului său și nu ezită să afirme că orice încercare de proclamare a independenței teritoriului va fi sortită eșecului. În replică, Lloyd Austin, șeful Pentagonului, i-a spus omologului său chinez că ar fi bine ca Beijingul să se abțină de la acțiuni destabilizatoare în regiune.
Austin „a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan”, potrivit Pentagonului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Înainte cu doar o zi de întâlnirea celor doi oficiali, guvernul american a aprobat vânzarea de armament naval în valoare de 120 de milioane de dolari către Taiwan, pentru a ajuta țara să se apere în cazul unui posibil atac din partea Chinei. Este a patra vânzare de arme către Taiwan, în timpul administrației Biden și a treia din 2022.
Deocandată nu au fost făcute publice detalii cu privire la echipamentele vândute de SUA către Taiwan, însă autoritățile taiwaneze au confirmat că acordul urmează să intre în vigoare în termen de o lună. Navele taiwaneze vor fi capabile să „întărească pregătirea de luptă în lumina recentelor activităţi frecvente ale avioanelor şi navelor de luptă chineze în apropiere de apele noastre şi de spaţiul nostru aerian”.
Numai în 2021 au fost înregistrate 969 de incursiuni ale unor avioane chineze în spațiul aerian al Taiwanului și încă 470 de la începutul lui 2022.