Invadarea Ucrainei de către Rusia și sprijinul occidental pentru Kiev au crescut tensiunile între cele nouă state ale lumii care dețin arme nucleare. Un grup de reflecție privind conflictele și armamentul a avertizat că arsenalul nuclear global ar putea crește în următorii ani, iar riscul ca astfel de arme să fie folosite este cel mai mare din ultimele decenii.
În timp ce numărul de arme nucleare a scăzut ușor între ianuarie 2021 și ianuarie 2022, un grup de refelcție a spus că ar trebui să fie luate măsuri imediate de către puterile nucleare, pentru a preveni ca stocurile globale de focoase să crească pentru prima dată în decenii, pe fondul riscului de utilizare a armelor, notează Reuters.
Arsenalul nuclear global este de așteptat să crească în următorii ani, pentru prima dată de la Războiul Rece, în timp ce riscul ca astfel de arme să fie utilizate este cel mai mare din ultimele decenii, a declarat grupul de reflecție al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), într-un nou set de cercetări.

„Toate statele cu arme nucleare își măresc sau își îmbunătățesc arsenalele și majoritatea ascut retorica nucleară și rolul pe care îl joacă armele nucleare în strategiile lor militare. Aceasta este o tendință foarte îngrijorătoare”, a declarat Wilfred Wan, directorul Programului de arme de distrugere în masă al SIPRI, în cadrul anuarului 2022 al think-tank-ului.
La trei zile după invadarea Ucrainei de către Moscova, pe care Kremlinul o numește „operațiune militară specială”, președintele Vladimir Putin anunța că a pus în alertă maximă forțele nucleare aleRusiei și a avertizat țările care îi stau în cale asupra consecințelor: „Va fi ceva cum nu ați văzut niciodată în întreaga voastră istorie”, a spus liderul rus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume, cu un total de 5.977 de focoase, cu aproximativ 550 mai multe decât Statele Unite. Cele două state dețin mai mult de 90% din focoasele lumii, deși SIPRI a spus că Beijingul își extinde în această perioda aesenalul cu aproximativ 300 de noi silozuri de rachete. Astfel, inventarul global combinat era de aproximativ 12.700 la începutul anului 2022.
„Relațiile dintre marile puteri ale lumii s-au deteriorat și mai mult într-un moment în care umanitatea și planeta se confruntă cu o serie de provocări comune profunde și presante, care pot fi abordate doar prin cooperare internațională”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al SIPRI și fostul premier suedez, Stefan Lofven.
SIPRI a precizat că numărul global de focoase nucleare a scăzut la 12.705 în ianuarie 2022 de la 13.080 în ianuarie 2021 și se estimează că 3.732 de focoase au fost dislocate cu rachete și avioane, iar aproximativ 2.000, aproape toate aparținând Rusiei sau Statelor Unite, au fost ținute într-o stare de pregătire ridicată.