Apartamentul lui Stephan Pelger era decorat cu numeroase podoabe prețioase. Unele obiecte, însă, erau de o valoare impresionantă și atrăgeau toate privirile. Locuința regretatului creator de modă era plină de piese de artă, dar și de multe mistere.
Vestea trecerii în neființă a celebrului Stephan Pelger a șocat întreaga țară. După moartea sa, se află detalii tot mai interesante despre viața trăită de acesta. Stilul său nonconformist de a trăi s-a reflectat și în felul în care și-a amenajat apartamentul din București. Multe dintre obiectele prețioase au rămas moștenire de la familia sa, astfel că imobilul avea o semnificație aparte pentru designer.

Prima zonă inedită din apartamentul lui Stephan Pelger era locul în care își primea clientele, o zonă dedicată modei, asemenea vieții sale. El petrecea multe ore alături de clientele sale, fie în birou, ori pe canapea, unde vorbeau și se delectau cu o cafea sau șampanie, înconjurați fiind de diverse obiecte unice.
Unele piese de mobilier din apartamentul lui Pelger erau făcute la comandă, în timp ce altele, ca scrinul Biedermeier, era moștenit de la mama sa. Într-un dulap se găseau obeicte neprețuite, cum ar fi porțelan chinezesc vechi de secole sau cărți din anii 1700. Unul dintre cele mai vechi și prețioase obiecte deținute de designer era o carte de rugăciuni din 1678.
În casa creatorului se mai găsea și o oglindă din cristal, adusă din Veneția. Înaltă de 2,7 metri, aceasta a fost adusă în decurs de patru luni, grija cu care a fost transportată fiind una ieșită din comun.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]