După scandalul în direct cu Ilie Dumitrescu, Florin Prunea se ia acum de un alt fost coleg de-ai săi. De această dată, în colimatorul fostului portar al echipei naționale a intrat Dănuț Lupu, după ce acesta i-a luat apărarea lui Ilie Dumitrescu. Prunea spune despre fostul său coleg de cameră că este cleptoman și că nu poate fi exemplu pentru copiii care vor să facă performanță în fotbal.
Danuț Lupu i-a luat apărarea lui Ilie Dumitrescu în scandalul cu Florin Prunea, în care fostul portar l-a acuzat voalat pe ”Mister” de susținerea lui Răzvan Burleanu
Florin Prunea către Ilie Dumitrescu: ”Tu erai altfel! Băiatul ăsta pe care tu îl lauzi, Burleanu… să nu mai vorbești în numele Generației de Aur! Ilie, tu care ești unul dintre noi, nu poți să spui că Răzvan Burleanu a făcut un pas. Nu știu ce interese ai tu, lasă-mă să vorbesc. Ilie, nu se face așa ceva, ce ai făcut tu în seara asta!”
Prunea a fost deranjat de faptul că Dumitrescu l-a lăudat pe Burleanu pentru inițiativa de a-l numi pe Gică Hagi selecționer al naționalei. Ilie Duitrescu a răspuns acuzațiilor și i-a transmis în direct lui Prunea că nu face parte din ”tabăra” Burleanu.
Dănuț Lupu a intervenit și el ulterior în scandal și i-a luat apărarea fostului atacant al echipei naționale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ilie Dumitrescu a demonstat că este un mare domn în dialogul cu Prunea. Păi, băi, Florine, ce voiai tu să facă Ilie? Ce ți se umfla așa vena? Dacă îl ataca pe Burleanu era fratele tău? Era bine? Toată lumea știe că ai boală pe Burleanu, dar dacă îți dă un post pe la FRF să vezi ce cuminte ești tu”, a spus Lupu, pentru ProSport.
Replica lui Prunea nu a întârziat să apară. Fost coleg de cameră cu Lupu, Prunea spune că acesta nu poate fi un bun exemplu pentru puștii lui Dinamo și îl descrie ca fiind ”tonomatul lui Burleanu”.
Voi știți ce fotbalist a fost Lupu ăsta? Mi-a fost și coleg de cameră. El a avut calități fizice mai bune decât Hagi. Nu era mare diferența față de Hagi… el a avut fuleul ăla. A avut alte probleme, cu pușcăria, cu boala lui că e cleptoman. Lupu este tonomatul lui Burleanu și al lui Stoichiță.
Ăștia când îi bagă fisa începe cu aceeași placă. El are ce are cu toți, nu doar cu mine. Frustrarea lui e că de când s-a lăsat de fotbal, omul ăsta n-a făcut nimic în viața lui. Ce să învețe copiii ăia de la el? Eu dacă aș fi părinte nu mi-aș duce copilul să îl antreneze Lupu. Să fure, ce să învețe?! Eu când mă întâlnescu cu el, mă pupă. E sănătos la cap?! Dar când se întâmplă ceva, începe cu Hagi, Lupescu…”, a declarat Florin Prunea, potrivit sursei citate.