Atac armat în SUA. Mai multe persoane au fost ucise. Suspectul a fost reținut

Beatrice Dumitru 29.08.2022, 15:37
Atac armat în SUA. Mai multe persoane au fost ucise. Suspectul a fost reținut

Statele Unite ale Americii se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de o violență greu de înțeles. Mai multe atacuri armate au avut loc în ultimele ore în SUA. Nouă oameni au fost împușcați mortal în Detroit, Houston și Oregon în ultimele ore.

Patru persoane împuscate în Detroit

Patru persoane au fost împușcate, dintre care trei mortal, în Detroit, de un bărbat care părea să tragă la întâmplare. Anchetatorii au precizat că nu există nicio legătură între victimele ucise în incidentul care a avut loc duminică dimineață.

James White, şeful poliţiei din oraşul Michigan, a declarat că primele trei victime, două femei şi un bărbat, au fost împuşcate în diferite locaţii din oraş la primele ore ale dimineţii. A patra victimă, un bărbat, l-a zărit pe suspect cercetând interiorul unor maşini şi i-a cerut să se oprească, însă suspectul a tras.

Atac armat în SUA. Mai multe persoane au fost ucise. Suspectul a fost reținut
Nouă persoane au fost ucise în SUA în ultimele ore.

„În acest moment credem că acesta este un act întâmplător. O victimă aştepta autobuzul, alta îşi plimba câinele şi alta doar se afla pe stradă. Nu pare să existe nicio legătură între niciuna dintre crime”, a declarat șeful poliției James E. White, potrivit Associated Press.

Suspectul a fost arestat

Poliția din Detroit a declarat că un suspect a fost în arest pentru împușcarea celor patru persoane, dar nu a dat detalii despre capturare sau identitatea persoanei reținute.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În afară de atacul de la Detroit, în ultimele ore alți oameni au fost împușcați în Houston și Oregon, atacatorii fiind uciși. În Houston, trei persoane au fost ucise cu focuri de armă trase de către un bărbat care le incendiase casa, iar duminică seara, un alt atac armat soldat cu trei morți a avut loc în Oregon, într-un magazin alimentar

Statele Unite ale Americii se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de o violență greu de înțeles. Un astfel de caz este cel petrecut în luna iulie la o școală primară din Texas, unde un adolescent înarmat a ucis cel puțin 19 copii și doi adulți, acesta fiind cel mai grav atac armat petrecut într-o școală din SUA în ultimii aproape zece ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...