O armă formidabilă a României a fost prezentată miercuri la parada de 1 decembrie din Capitală, pentru prima dată la un astfel de eveniment organizat cu ocazia Zilei Naționale. Aceasta a fost cumpărată din Statele Unite ale Americii, la prețul de 1,5 miliarde de dolari, și este cea mai performantă din dotarea forțelor terestre.
În acest an, parada de 1 decembrie din Capitală a fost organizată în Piața Arcului de Triumf, la 103 ani de la Marea Unire. Au participat aproximativ 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Lor li s-au adăugat militari străini.
Au fost prezentate aproximativ 100 de mijloace tehnice, iar aproximativ 30 de aeronave au survolat Capitala. În premieră, a fost prezentată la paradă tehnica militară din înzestrarea Regimentului 74 Patriot, regiment care împlinește trei ani.
România plătește aproximativ 3,9 miliarde de dolari pentru șapte sisteme antiaeriene Patriot noi, în cea mai recentă configurație disponibilă (3+), la pachet cu câteva sute de interceptori. Primul astfel de sistem a intrat în 2020 în dotarea Forțelor Aeriene. Alte trei sunt la rând pentru următorii doi ani, iar restul vor sosi până în 2026.
De asemenea, în premieră la o paradă militară organizată cu ocazia Zilei Naționale, militarii români au defilat cu cea mai performantă armă din dotarea forțelor terestre: lansatoare multiple de rachete Himars, o achiziție din Statele Unite ale Americii în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mai exact, la parada de 1 decembrie au fost prezentate șase lansatoare M-142 Himars ale Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani. Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare – Himars din dotarea Armatei României au ajuns în țară încă din luna februarie. În prezent, sistemul este în curs de operaționalizare.
În urmă cu doi ani, România a cumpărat de la compania americană Lockheed Martin trei sisteme de artilerie bazate pe rachete sol-sol cu bătaie mare Himars pentru prețul menționat de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. A fost stabilit atunci ca primul sistem să intre în uz până la finalul acestui an.
Cu aceste lansatoare Himars, militarii români pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale aflate la distanțe de până la 300 de kilometri. Un astfel de lansator se montează pe un camion și poate acomoda câte șase rachete de 227mm M270 sau o singură rachetă MGM-140 ATACMS.
Contractul cu Lockheed Martin prevede achiziția a 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS, pe lângă 54 de lansatoare.