Numărul de cazuri noi de coronavirus este în creştere, iar lucrurile nu se vor îmbunătăţi prea curând. Alexandru Rafila, directorul Societății Române de Microbiologie, a declarat că trebuie să ne pregătim pentru cel mai negru scenariu.
Alexandru Rafila nu aduce deloc veşti bune! Acesta a explicat că numărul cazurilor de pacienți care au nevoie de terapie intensivă, dar și numărul deceselor provocate de Covid-19 va creşte în următoarele săptămâni. Asta pentru că există un decalaj între creșterea numărului de îmbolnăviri și creșterea numărului de cazuri grave.
“E un decalaj între creșterea numărului de cazuri noi și creșterea numărului de cazuri de terapie intensivă și de mortalitate. Pentru că un om care se îmbolnăvește nu intră de a doua zi la AŢI. Boala se agravează în timp. În următoarele săptămâni ne așteptăm să avem o creștere mai rapidă a cazurilor de terapie intensivă și a mortalității. Dacă am 1.200 de cazuri zilnic, ecoul acestor cazuri se întregistrează după o perioadă”, a explicat Alexandru Rafila, la Digi 24.
De asemenea, a precizat că este important ca sistemul sanitar să fie pregătit pentru această evoluție predictibilă.
Până pe 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 02.08.2020 (10:00) – 03.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.