Un anunț de ultimă oră a venit acum de la Guvern, care a anunțat că au fost alimentate cardurile sociale pentru românii aflați în pericol de sărăcie. Așadar, peste 2,4 milioane de români au primit mai devreme cu două săptămâni suma de 250 de lei ajutor de stat.
Așadar, Guvernul României a alimentat cardurile sociale cu cea de-a 6-a tranșă a ajutorului de 250 de lei, mai devreme cu două săptămâni decât era preconizat, pentru ca toți românii să poată avea pe masa de Paște produsele tradiționale. Cel care a venit cu vestea a fost ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Mai exact, a fost virată în ziua de marți suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”. Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.

„Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranșă de anul acesta, adică a tranșa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune.
De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit unui comunicat publicat pe siteul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) și Bacău (82.410). Pe lângă românii care au deja carduri sociale, urmează să fie emise alte 89.387 de carduri pentru persoane eligibile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]