Anul Tigrului de apă în zodiacul chinezesc. Ce zodii au noroc în 2022

Iancu Andreea 21.01.2022, 18:04
Anul Tigrului de apă în zodiacul chinezesc. Ce zodii au noroc în 2022

Noul an aduce vești importante pentru nativii din zodiacul chinezesc. 2022 se anunță unul plin de efervescență pentru o parte dintre zodii, fiind anul Tigrului de apă, conform credințelor chinezești. Cunoscut pentru puterea și îndrăzneala sa, acest semn zodiacal va influența viețile tuturor celorlalte zodii din horoscop.

Horoscopul chinezesc pentru 2022. Ce se întâmplă în 2022, anul Tigrului de apă

Dat fiind faptul că anul 2022 îi aparține Tigrului de apă în horoscopul chinezesc, lunile ce urmează vor fi caracterizate de acțiune pură. Îndrăzneț și abil, semnul zodiacal este obișnuit să aducă totul la o scară mare. Astfel, față de anul precedent, 2022 va fi complet diferit. Anii în care Tigrul își arată influența sunt, în general, ani de schimbare.

De data aceasta, apa are legătură cu sensibilitatea, creativitatea și deschiderea către schimbare. Cu toate acestea, ea este și o forță naturală puternică, având capacitatea de a stinge focul și de a depăși obstacolele care îi stau în cale. Pe de altă parte, Tigrii acționează rapid, instinctual, astfel că în 2022 trebuie să ne pregătim de situații care se schimbă brusc. Acest lucru ar putea însemna mai multă dramă, acasă sau la muncă. Totuși, Tigrul ar putea transforma vise nebunești într-o realitate de succes.

Previziunile astrale pentru 2022, în zodiacul chinezesc

Șobolan (cei născuți în 1984, 1996, 2008, 2020)

Cei născuți în zodia Șobolanului sunt persoane muncitoare. Dacă te numeri printre cei care adoră să planifice lucruri, acesta este anul perfect. În anul Tigrului, planurile ar putea să ia însă unele turnuri rapide, astfel că trebuie să fii pregătit pentru o schimbare.

Chiar dacă vei simți că norocul nu pare să fie de partea voastră în 2022, fiecare criză poate deveni o oportunitate. Pentru a îmbunătăți situația financiară și relațiile interpersonale, păstrează-ți calmul și nu reacționa exagerat. De asemenea, este esențial să nu neglijezi sănătatea și să te concentrezi pe dezvoltarea personală.

Bivolul (cei născuți în 1973, 1985, 1997, 2009, 2021)

Astrele dezvăluie o poveste de dragoste și succes în carieră pentru acest an, în cazul nativilor sub zodia Bivolului. Anul acesta se anunță unul caracterizat de abundență și recompense financiare, cu condiția să muncești din greu. Totuși, mare atenție căci pot exista cheltuieli neașteptate.

Pe plan familial, există tendințe de îmbunătățiri, fiind nevoie să ai grijă de propria sănătate. De asemenea, nu ar strica și puțin mai multă relaxare în lunile ce urmează.

Tigrul (cei născuți în 1974, 1986, 1998, 2010, 2022)

Tigrii se vor bucura de un an destinat lor, dacă reușesc să iasă din zona de confort. O serie de oportunități ar putea apărea în ceea ce te privește. Chiar și succesul financiar ar urma să fie caracterizat de multe strategii. Extinderea cercului social ar duce la mai multe câștiguri. Ai grijă însă la noii prieteni, care ar putea să se dovedească lipsiți de sinceritate.

Iepurele/Pisica (cei născuți în 1975, 1987, 1999, 2011)

După o perioadă de timp plină de provocări, munca ta ar putea să fie apreciată. În 2022, horoscopul anunță mult noroc. pe mai multe planuri. Există o mare șansă să fii răsplătit cu un venit constant mai mare. Iepurii sunt persoane sensibile, care iubesc luxul, însă trebuie să aibă grijă ca în 2022 să nu se lase influențați de emoții.

Dragon (cei născuți în 1976, 1988, 2000, 2012)

În privința bogăției și succesului, Dragonii trebuie să fie atenți la legile lui Murphy în 2022. Astfel, orice ar putea merge greșit, cu siguranță va merge. Totuși, nu totul este destinat eșecului. Însă ar putea exista unele cheltuieli neașteptate în lunile ce urmează, chiar în momentele în care banii nu reprezintă un punct forte pentru tine.

Șarpe (cei născuți în 1977, 1989, 2001, 2013)

Anul Tigrului 2022 este unul oportun pentru zodia Șerpilor. Însă, acest lucru nu este resimțit din plin. Anul acesta ar putea fi unul stresant pentru Șarpele rezervat, însă calmul și diplomația vor fi un atu la locul de muncă. Șarpele va avea, de asemenea, succes în plan personal, dar și financiar. Există o posibilitate crescută de a diversifica investițiile și a le întări pentru succesul financiar de lungă durată.

Horoscopul chinezesc 2022, anul Tigrului de apă
Horoscopul chinezesc pentru 2022

Cal (cei născuți în 1978, 1990, 2002, 2014)

Cei născuți sub semnul Calului în zodiacul chinezesc se pot aștepta la oportunități în carieră și la succes în 2022. Cu toate acestea, ar trebui să se asigure că se feresc de oamenii lipsiți de scrupule, la locul de muncă.

Chiar dacă spiritul liber nu îți permite să intri în conflicte la birou, unele situații ar putea să îți strice buna dispoziție. Nu ar fi rău să îți păstrezi neutralitatea acasă, unii membrii ai familiei ar putea să afecteze relația de dragoste.

Capra (Cei născuți în 1967, 1979, 1991, 2003 și 2015)

Se anunță vești bune pentru cei născuți sub zodia Caprei. Bogăția și succesul în anul Tigrului se vor ivi în 2022, când apar oportunitățile în carieră. Energia anului nou va aduce mai multă deschidere socială. Relațiile vor fi înfloritoare și vor atrage prietenii care gândesc la fel ca tine. Popularitatea ta va atrage pe toată lumea precum un magnet.

Maimuța (cei născuți în 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)

Cei în zodia Maimuței nu vor traversa un an ușor, însă lucrurile nu sunt atât de rele pe cât par. În ciuda poziției confortabile, există tentația de a căuta surse extra de venituri. Totuși, este nevoie să gândești de două ori înainte să acționezi. În anul Tigrului pare că toată lumea vrea să facă lucrurile în felul său, iar asta poate fi frustrant. Maimuțele trebuie să fie mai mult ca niciodată atente la aspectele financiare și să se gândească de două ori înainte.

Cocoș (Născuți în 1969, 1981, 1993, 2005 și 2017)

Conform zodiacului chinezesc, cei născuți sub semnul Cocoșului sunt cei mai norocoși în 2022. Aceștia urmează să se bucure de bogăție, succes și creșterea veniturilor. Desigur, va fi nevoie de planificări importante, atât pe plan personal, cât și profesional. Totuși, anul 2022 va fi unul distractiv, cu o mulțime de opțiuni. Nu uita însă să te canalizezi și pe propria relaxare.

Câine (cei născuți în 1970, 1982, 1994, 2006, 2018)

Câinele este o persoană loială și curajoasă, calități de care vei avea nevoie pentru a te bucura de bogăție și succes în 2022. Există ocazia de a traversa perioade de dubiu, în care te vei simți singur și pierdut, însă toate acestea vor trece. Câinii vor ezita să spună ce gândesc, însă anul 2022 nu este unul oportun să te ascunzi după deget. Încearcă să îți îmbunătățești relațiile de familie, precum și cele de prietenie. Problemele ar trebui rezolvate din timp.

Porc (Cei născuți în 1971, 1983, 1995, 2007, 2019)

Cei născuți în zodia Porcului se află sub o stea norocoasă în 2022. Vei descoperi o oportunitate în orice și vei comunica mai bine cu ceilalți. Dacă nu ești într-o relație, s-ar putea ca anul acesta să îți întâlnești marea iubire. Dacă totuși formezi un cuplu cu cineva, ar putea apărea discuții despre o eventuală căsătorie sau venirea unui nou membru al familiei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...