Andra şi Mihai Petre, surprinşi în timp ce se „certau”. S-a întâmplat chiar pe platourile de filmare „Tu nu îmi spui mie”

Ioana Bucur 31.01.2022, 08:04
Andra şi Mihai Petre, surprinşi în timp ce se „certau”. S-a întâmplat chiar pe platourile de filmare „Tu nu îmi spui mie”

Chiar dacă nu mai sunt colegi la masa juraților de la „Românii au talent”, cei doi au găsit o nouă ocazie de a colabora. În pauzele de la filmări, au fost surprinși în timpul unui schimb spumos de replici. Videoclipul cu Andra și Mihai Petre „certându-se” a făcut furori în mediul online. „Cearta” a pornit de la cel mai dezbătut moment din sezonul 4 al show-ului „Asia Express”, pe care dansatorul l-a câștigat împreună cu soția sa.

Andra și Mihai Petre, o nouă colaborare cu scântei

Mihai Petre a încheiat colaborarea cu PRO TV, ceea ce a însemnat plecarea sa de la masa juraților emisiunii „Românii au talent”, locul său fiind luat de Alexandra Dinu, însă fanii dansatorului au avut ocazia să îl vadă pe micul ecran într-o ipostază complet diferită: ca participant la „Asia Express”, competiție pe care a și câștigat-o împreună cu Elwira, soția sa.

„Eu nu îmi imaginam că o să simt atâta emoție într-un show. Nu m-am așteptat, am avut momente care m-au terminat emoțional. Am avut momente bune, momente rele, momente în care am râs de am murit, momente în care m-am prostit, momente în care am plâns, momente în care am fost sus și apoi jos.

Nu îmi vine să cred că am câștigat pentru că am avut tot felul de momente. Am început bine, am continuat mai puțin bine, dar am terminat cum nu se poate mai bine. Sunt cel mai mândru om acum”, a spus Mihai Petre, după câștigarea marelui premiu, pentru a1.ro.

Nu a fost o experiență deloc ușoară, traseul și probele punându-i la grea încercare pe cei doi. O ieșire nervoasă a fostului jurat „Românii au talent” a rămas în istorie, clipul devenind viral pe platformele de social media. Vorbim, desigur, despre celebrul „Ce ți-am zis?!”.

Andra si Mihai Petre, surprinsi in timp ce se certau. S-a intamplat chiar pe platourile de filmare
Andra si Mihai Petre

„Tu nu îmi spui mie!”

Recent, Mihai Petre și Andra au găsit o nouă ocazie de a colabora în fața camerelor de filmat. Dansatorul apare în videoclipul piesei „Pas cu pas”, iar momentele savuroase nu au lipsit pe platourile de filmare. În timpul unei pauze, cei doi foști colegi au recreat celebra „ceartă” de la „Asia Express”.

Mihai Petre: Poftim, ți-am zis? Ce ți-am zis?! Ce ți-am zis?!

Andra: Tu nu-mi spui mie „ce ți-am zis”! Tot internetul, tot Tik Tokul e plin de „ce ți-am zis”!

Mihai Petre: Ce ți-am…spus?!

Andra: Ce ți-am spus…noo…vezi, sună altfel, e mai dulce…

În mai puțin de 24 de ore de la publicare, „Ce ți-am zis” – varianta Andra și Mihai Petre – a strâns zeci de mii de reacții din partea fanilor artistei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...