ANAF, avertisment important pentru aceşti români. Mai au timp până pe 25 mai

Ioana Bucur 11.05.2022, 14:27
ANAF, avertisment important pentru aceşti români. Mai au timp până pe 25 mai

A început numărătoarea inversă pentru românii vizați de un anunț recent făcut de ANAF. Ce trebuie să știe toți cei angajați într-un anumit domeniu de activitate. Ce obligație au aceștia, data limită fiind 25 mai 2022. Informații suplimentare despre modul în care își vor putea organiza activitatea au fost publicate pe site-ul oficial al instituției.

Ce români sunt vizați de noul anunț ANAF

ANAF a publicat recent, pe site-ul oficial al instuției, un buletin informativ ce cuprinde detalii importante pentru angajații români din domeniul înfrumusețării, vizate fiind persoanele fizice care obțin venituri lunare din servicii de înfrumusețare și întreținere corporală.

Potrivit instituției, persoanele fizice ce intenţionează să obţină venituri lunare din prestarea unor servicii de înfrumusețare și întreținere corporală au obligaţia legală de a se înregistra oficial în registrul comerţului şi autorizării funcţionării pentru a-și putea desfăşura activitatea în următoarele forme de organizare:

  • individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
  • ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
  • ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Termenul limită a fost stabilit pentru data de 25 mai 2022.

Apoi, cetățenii români au obligaţia de a depune la organul fiscal competent Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212).

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Toate informațiile cu privire la declararea veniturilor şi la stabilirea şi plata obligaţiilor fiscale se regăsesc în materialul elaborat de specialiştii Direcţiei Document, ce conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.

ANAF, avertisment important pentru aceşti români. Mai au timp până pe 25 mai

Data limită, 25 mai

Aceste materiale create de specialiști fiscali au rolul de a îndruma contribuabilii români să se conformeze voluntar la declararea veniturilor realizate şi la plata obligaţiilor fiscale.

Declarația Unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Până pe 25 mai 2022, Declarația Unică va trebui depusă și de noi categorii: pensionarii, persoanele fizice care au primit indemnizații de ajutor în pandemie și de către persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.

Reprezentanții ANAF recomandă ca declarația unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...