Ana Morodan a fost înlocuită pe post. Locul vedetei a fost luat de altcineva în grila televiziunii Antena Stars, în urma izbucnirii scandalului în care este implicată.
Emisiunea Anei Morodan, „REAlă by Ana Morodan”, un reality-show ce o urmăreşte pe influenceriţă în viaţa ei de zi cu zi, era difuzată de Antena Stars în fiecare zi, de luni până joi.
Show-ul a fost înlocuit în grila Antenei Stars de astăzi, cu o reluare a unei alte emisiuni de pe post, „Perfecte cu defecte”, cu Alina Radi, Mona Lisa Sufan și Roxana Chiriță.
Această schimbare în grila de programe vine după ce Ana Morodan a fost implicată într-un scandal. Vedeta a fost reţinută de poliţie pentru 24 de ore şi ulterior pusă sub control judiciar 60 de zile, după ce a lovit două maşini, a refuzat să oprească la semnalele poliţiei şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive.
Polițiștii au dus-o la sediul INML pentru prelevarea de mostre biologice, dar Ana Morodan a refuzat din nou. Astfel, pe numele ei a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ulterior, vedeta a fost din nou oprită în trafic pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Conform polițiștilor, Ana Morodan figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a dosarului de cercetare penală.
De asemenea, poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea cu aparatul DrugTest a relevat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive.
Pe de altă parte, Ana Morodan a declarat că nu consumă droguri şi că „are o reţetă de la medic, ce conţine benzotamină”, pentru că se confruntă cu insomnii.