REPORTAJ

Alexandru Cazan, liderul Gremium Nomads MC, țintă a unei intenții de asasinat din partea unui membru Hells Angels, dezvăluie lumea aparte a cluburilor de motocicliști din România. (prima parte)

Cristian Botez 21.01.2022, 20:53

Îl știam pe Alexandru Cazan, eu, subsemnatul, de câțiva ani.  Împreună cu alți motocicliști, frați de club, făcea adeseori popas pe bulevardul Magheru, la un mic butic de lângă fostul Cinema Patria, unde erau așezate pe trotuar, chiar la bordură, trei mese înalte.

Motocicliști la popas, pe Magheru

Oamenii, mai toți de statură înaltă și gabarit pe măsură, îmbrăcați aproape în totalitate în negru, jachete de piele personalizate cu însemnele grupării din care făceau parte, celebrul Club de motocicliști, organizație internațională, GREMIUM, cu peste 12.000 de membri în toată lumea. Dar și cu însemne ale clubului afiliat, NOMDAS, al cărui președinte este chiar Cazan. Piesa de rezistență, distinctivă a ținutei grupării este însă celebra vestă Gremium, care, în treacăt fie spus, în unele țări, cum ar fi Germania, este interzisă de autorități pe motivul că inspiră adolescenții să adere la asociația motorizată, fapt care ar fi nociv pentru aceștia. În Germania, dar și alte state, GREMIUM MC este considerată organizație de crimă organizată. Și asta pentru că niște membri ai clubului, într-un număr nesemnificativ, au comis, de-a lungul timpului, diferite infracțiuni în urma cărora au fost închiși după gratii.

Toți cu tatuaje impresionante, din aceeași gamă cu inscripțiile și embleme de jachete și veste. Alex Cazan și frații de grupare, sau haită, cum li se mai spune, și chestia asta nu-i deranjează câtuși de puțin, își parcau la bordură sau chiar pe trotuarul din dreptul buticului de pe Magheru, motocicletele, deloc ieftine, de minim 1200 de centimetri cubi. De la BMW, Motto Guzzi California, Triumph Thunderbird și Indian, la Harley Davidson. Mai toate din categoria Monster Bikes. Cazan, care conduce motociclete de vreo 20 de ani, este acum posesorul unui Triumph, de 2400 centimetri cubi.

Apă plată, trabucuri, conversație la margine de bulevard

Stăteau câteva ore bune, bând apă plată sau sucuri, iar Cazan, dincolo de fizicul său impunător, cu greutatea sa de 140 de kilograme, fiind singurul care fuma, și nu orice, ci un trabuc pe măsură sa, întotdeauna unul de proveniență nicaraguană.

Își aveau conversațiile lor specifice, despre evenimente, tranzacții cu motoare ori alte afaceri, despre caravane, ieșiri prin țară, la festivaluri, petreceri de motocicliști, dar și participări la evenimente periodice din afara țării, din mai toate țările europene.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ne salutam, mai schimbam o vorbă două și cam atât. Motocicliștii, tovarășii de club, păreau mai rezervați în relațiile cu alții din afară acestei lumi, dar Alex Cazan, sigur pe el, calm și emanând forță, socializa cu lejeritate, afișând jovialitate.

Alexandru Cazan, despre lumea cluburilor de motocicliști
Dezvăluirile liderului Gremium Nomads

Rețeaua de traficanți de droguri descoperită

Spre sfârșitul anului 2020, în luna decembrie, un comunicat emis de Inspectoratul General de Poliție atrăgea atenția jurnaliștilor. Era vorba despre faptul că o grupare de traficanți de droguri, cu ramificații în mai multe țări, cu cap de pod în Brazilia și unul, intermediar, în România, a fost destructurată prin efortul comun al mai multor structuri de poliție, din mai multe țări europene, dar și, desigur, din America de Sud.

Traficanții, a căror activitate fusese monitorizată vreme de mai multe luni, transportau cantități însemnate de droguri, în special cocaină, cu ajutorul containerelor navale, marfa având ca destinație intermediară Portul Constanța, urmând ca, ulterior, să ajungă, printre alte destinații, și în Noua Zeelandă. O parte din marfă era destinată însă, și pieței de consum de droguri din România. Gruparea criminală internațională era ținută sub observația mai multor poliții statale încă din aprilie 2020.

Din rețea făceau parte cetățeni din mai multe țări, astfel că la ampla operațiune au luat parte, atunci, alături de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog al Poliției Române și Poliției portuare maritime Constanța, dar și Poliția Federală din Brazilia, ofițeri ai Polițiilor din Belgia, Olanda, Portugalia, Ucraina și Dubai. Toți sub coordonarea EUROPOL.

45 de tone de cocaină anual, în Europa

Traficanții înființaseră firme de transport inclusiv în România și foloseau, printre altele, ca marfă de acoperire, transporturi de cărbune. Țara de origine, cum am mai spus, era Brazilia, iar ca destinații, mai multe porturi din Europa, printre care și Portul Constanța.

S-a estimat că rețeaua de traficanți aduce anual în Europa, în jur de 45 de tone de cocaină. În timpul operațiunilor polițiștilor antidrog au fost confiscate mai multe avioane și zeci de mașini de lux și motociclete folosite de traficanți.

Destinația: Noua Zeelandă

După un prim comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române au fost date alte detalii cu adevărat senzaționale, care au dezvăluit implicarea unor membri ai grupării de Motocicliști Hells Angels, club afiliat Hells Angels din Statele Unite ale Americii, clubul suport al celor din România. Așa a ieșit la iveală implicarea unuia din liderii Hells Angels România, Marius Lazăr.

Acesta a căzut în mâna poliției după ce un agent FBI a venit special în România pentru a se infiltra în cercul lui Lazăr. Marius Lazăr ar fi fost cel care urma să intermedieze plasarea unei cantități de cocaină unor neozeelandezi care intenționau să trimită drogurile, într-o cantitate semnificativă în propria lor țară, din emisfera australă.

Traficantul Lazăr a vrut să-l asasineze pe liderul Nomads MC, Alex Cazan

În timpul anchetei, după ce Lazăr și alți motocicliști au fost reținuți de polițiștii români, a ieșit la iveală și intenția lui Marius Lazăr de a-l asasina pe Alexandru Cazan, președintele Nomads Motor Club(M.C.). Lazăr fusese înregistrat când s-a arătat dispus să plătească asasinarea lui Cazan în timpul unor discuții cu agentul FBI infiltrat, care poza în traficant de droguri, și care, în timpul misiunii sale din România se apropiase și se împrietenise cu Lazăr și anturajul său imediat. Liderul Hells Angels România, deși nu era vorba de o calitate oficială asumată în organizarea clubului, a mărturisit în fața anchetatorilor intenția de a-l lichida pe rivalul din Nomads MC

50.000 de dolari pentru asasinarea lui Cazan

Chiar ieri, în timpul ultimei întâlniri în vederea realizării acestui material jurnalistic, subsemnatul, reporter special impact.ro, am reluat subiectul cu Alexandru Cazan, acesta spunându-mi că, la momentul discuției dintre agentul FBI acoperit și Marius Lazăr, primul i-ar fi propus, ca o chestiune suplimentară, bonus, la tranzacția de cocaină pe care o puneau la cale, să-l elimine fizic și pe Cazan. Aceasta în contextul în care între cei doi exista o vrăjmășie. Iar Alex Cazan mi-a spus, pe acest subiect:

„Practic nu a existat un conflict vreodată între noi, cu violență sau ceva de genul ăsta. Machedonul (Marius Lazar este machidon, n.r.)  o fi avut senzația vreodată, la un moment dat, la cine știe ce întâlnire, că l-am înjurat, că m-am uitat urât la el… cine știe. Din câte știu eu, Lazăr a căzut în plasa agentului FBI. Ăsta, probabil, a zis că are ocazia să dea o lovitură de imagine în fața șefilor săi, a vrut să se umfle și i-a întins cursa lui Lazăr.

Nici nu se poate vorbi de instigare la comiterea unei infracțiuni, căci, în practica polițienească, dacă faci asta cu un membru al unei organizații criminale, nu se consideră a fi instigare. Știu că americanul i-ar fi spus ‘auzi, dar nu vrei să aducem pe cineva să-l facă pe Cazan? Și Lazăr ar fi întrebat cât l-ar costa. Americanul i-a zis că 50 de mii de dolari, Lazăr a zis că nu are decât 9.000, la care infiltratul i-a zis „lasă că punem noi restul’. Și a căzut fraierul”.

La scurt timp după reținerea de către Poliția Română, Marius Lazăr a fost expulzat în S.U.A., în acest moment fiind închis într-o închisoare federală, urmând să fie judecat pentru mai multe infracțiuni. Și nu doar pentru aderare la o grupare de crimă organizată și trafic de droguri. Ceilalți tovarăși ai săi din Hells Angels România, reținuți odată cu el, au fost puși în libertate. De precizat că în timpul anchetei, recunoscând faptul că ar fi vrut să-l asasineze pe Alex Cazan, Lazăr a declarat că a fost o chestiune personală, între el și rivalul său. Și asta doar ca să nu implice clubul în deranjul în care intrase singur.

Reporter vs. Alex Cazan. Povești cu aromă de trabuc din Nicaragua

Cu acest background și cu evocarea evenimentelor de la sfârșitul anului 2020, am reluat discuțiile cu Alex Cazan, de data aceasta într-o atmosferă mult mai destinsă, cu intenția de a face o succintă prezentare a acestei fascinante lumi a motocicliștilor, vag cunoscută de oamenii care nu fac parte din ea, oameni care, cel mai adesea suprapun și combină imaginile fugitive, din mersul, rulajul pe șosele ori prin oraș sau chiar din staționarea acestora în diverse locuri publice a motocicliștilor. Individual, în grupuri de câțiva, ori în caravane spectaculoase cu scene din filme americane.

Alexandru Cazan, despre lumea cluburilor de motocicliști din România
Alexandru Cazan, liderul Gremium Nomads MC, alături de reporterul Cristian Botez

Am convenit să ne întâlnim și să stăm de vorbă într-un bar din zona Foișor, care aparține chiar unui membru al Clubului NOMADS pe care Alex Cazan îl conduce. Retrași într-un colț mai liniștit al barului, Alex Cazan își aprinde un trabuc gros, întotdeauna unul din Nicaragua, și își începe povestea cu câteva elemente biografice semnificative.

„Am 47 de ani. Bunicul, pe care nu l-am cunoscut niciodată, dar căruia îi port numele,  a fost motociclist în escorta regelui Mihai I. A plecat din țară odată cu regele. În 1990, făceam box. Aveam 15 ani. Atunci am și plecat din țară, în Germania. Am lăsat școala, boxul, totul. Am plecat în lumea largă. Am revenit după un an și jumătate și mi-am continuat studiile în țară. Adică liceul la seral.

Bine, când am fost în Germania mă înscrisesem și acolo la școală, dar nu mi-a plăcut. Am fost de opt ori și m-am lăsat. Era clasă de imigranți. Numai vietnamezi, africani. Din ăștia. Practic nu am nicio meserie. Am făcut și fac afaceri. Viața mea sunt motocicletele. Ascult rap, e genul meu preferat, dar ai mei, dacă sunt cu rock-ul, m-am dat și eu cu ei. Îmi place Rammstein, iar în Germania ascultam K.I.Z., ‘Kaniballen In Zivilkleidung’, o trupă de hip hop alternativ”.

A intrat, prima oară, în Academy Chopper. Nu i-a plăcut și a vrut să-și facă propriul club

Încerc, ca reporter, să-l întrerup cât mai puțin, doar cât să dau un curs anume conversației:

„Conduci motociclete de 20 de ani, spui. Ai avut și de viteze, ai ajuns la Monster Bikes. Care a fost primul contact cu lumea Cluburilor de motocicliști”.

Alex Cazan trage cu nesaț din trabuc și răspunde din mijlocul unui nor de fum. Barul care ne găzduiește este mult deasupra imbecilității restrictive a autorităților.

„Acum șase ani am fost cu un prieten la un club din ăsta, Chopper Academy îi spunea. Era undeva pe bulevardul Preciziei. Acolo am început să avem niște discuții, acolo am văzut ce însemna un M.C., un Motor Club. Practic era compus din mai multe cluburi… erau acolo, și din Călărași, din Alexandria, Suceava…

Cu câțiva ani în urmă venise în țară un ‘internațional’, un club de motocicliști care a unit toate M.C.-urile de atunci într-o asociație. Practic scopul lor era să-și facă ei jocurile. De altfel ei își spuneau dominanți, iar celelalte erau cluburi submissive, supuse. Am stat pe-acolo o vreme, am participat la ședințe și am ajuns să fac parte din conducere. Am ajuns vicepreședinte al asociației. Am stat, așadar, ce am stat, am văzut ce urmăresc ăștia, dar nu mi-a plăcut. Ei voiau doar să-și facă aranjamentele, avantajele lor. Știi doar, orice formă organizată, orice organizație este în favoarea organizatorului”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cristian Botez
Este reporter special și corespondent Impact.ro, încă din iunie 2021. Pregătit pentru cele mai periculoase zone de război din lume, Cristian Botez s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin...