17:59
Alexandra Ungureanu nu a conceput ideea de a sta departe de familie de Crăciun și niciodată nu și-a luat concerte în zilele de sărbătoare, chiar dacă adoră colindatul. În perioada liceului, artista a înregistrat un adevărat record, respectiv 12 ore pe drum pentru a vesti oamenilor nașterea lui Iisus. În interviul EXCLUSIV acordat pentru Impact.ro, artista a rememorat cele mai dragi amintiri din copilăria ei din perioada sărbătorilor de iarnă.
Alexandra Ungureanu a crescut la Onești, unde locuia cu părinții ei, dar petrecea vacanțele la bunici. Printre cele mai frumoase experiențe trăite în adolescență, se numără mersul la colindat cu colegii din liceu, dar și proviziile serioase de prăjituri cu care se întorcea acasă.
Când te gândești la Crăciun, ce amintire îți vine în minte prima oară?
Eu sunt din Onești. Categoric farmecul Crăciunului din copilărie și de acasă nu l-am regăsit niciunde. Îmi plăceau foarte mult iernile cu zăpadă și la țară, la bunicii din partea mamei. Acolo era iarăși un univers al meu special, cu bunica fabuloasă care îmi spunea povești. Era și un fel de mică bârfă, îmi spunea de toată lumea din sat, făcea cea mai bună plăcintă cu brânză de pe planetă și gătea fabulos bunica. Acolo e câmpie și cu vânt puternic și când troienea câte o zăpadă, nu mai reușeai să ieși din casă. Stăteam la sobă, îmi făcea mamaia tot felul de turte pe plită și mie îmi plăcea să le mănânc cu murături.
Citește și: Cum se menține slabă Alexandra Ungureanu. Ce face din 2008: „Sunt dependentă, cumva” VIDEO EXCLUSIV
Mergeai la colindat în copilărie?
Acolo la bunici nu mergeam la colindat. Crăciunul efectiv mă prindea mereu acasă la Onești. E legat evident de familie, de mama și de tata. Veneau colindători la noi pentru că mama e învățătoare și ea tot timpul a avut generații de copii care au ținut foarte mult la ea și veneau să o colinde, iar mai târziu, în anii de liceu, mergeam cu colegii de clasă, pe care îi instruiam. Eu eram singura pe muzică, am făcut liceul într-o clasă de mate-fizică, cu olimpici naționali la matematică, cu muzica erau afoni.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Alexandra Ungureanu era singura din clasă cu talent la muzică, așa că își instruia colegii când mergeau la colindat. Era un adevărat proces de repetiții și peripeții.
”M-am chinuit cu ei să-i învăț să cânte pe două voci. În clasa a IX-a am început să cânt și la chitară, luam chitara, am învățat două colinde pe voci și era fabulos pentru mine. O luam de după amiaza de pe la 3.00 – 4.00 și ne prindea dimineața, deci 12 ore pe drum, pentru că mergeam efectiv la toți părinții și pe la câțiva dintre profesori. Nu ne ajungea timpul, fiecare voia să stăm, să gustăm câte ceva. Băieții erau mai mari, începuseră să mai ia câte o gură de vin, noi, fetele, eram cu prăjiturile. M-am prins după primul an că deja de pe la a treia – a patra casă nu mai puteam să mai mănânc prăjituri, că eram sătulă. Și de anul următor am început să mă duc cu o pungă zdravănă în care adunam prăjituri și le mâncam toată perioada următoare, deși făcea și mama. Dar astea când mergi în vizită sunt cele mai bune.”, ne-a mai povestit artista.
Mai ții legătura cu foștii colegi din liceu?
Acum, că povestesc îmi dau seama că mi-e foarte dor de ei. Am pierdut legătura cu colegii de liceu, deși am fost o clasă unită. Mulți dintre ei au plecat să studieze afară, au rămas pe acolo.
Ai cântat vreodată de Crăciun?
Nu mi-am luat niciodată concerte de Crăciun, deși îmi place la nebunie să colind. Am două piese de Crăciun, una de folclor, am lansat-o pe 1 Decembrie “Sus în vârful muntelui”, colaborare cu Cipri Popescu, care este o voce foarte frumoasă din folclorul autentic, el a și produs piesa, și piesa lansată cu Keo – Iubirea de Crăciun, un fel de celebrare a fostului nostru hit – Cel mai frumos cadou, care a rămas una dintre cele mai iubite piese din perioada asta.
Ai multe amintiri frumoase legate de sărbătorile de iarnă.
La noi în casă sărbătorile începeau practic cu Sfântul Nicolae, tata era Nicolae. Din data de 6 decembrie era sărbătoare continuă în casă, venea Crăciunul, eu sunt născută pe 28 decembrie. De anul nou de obicei mergeam la câte o vilă la munte, cu prieteni de familie, tot așa troiene, îmi plăcea la nebunie perioada asta. Anul acesta de 6 decembrie am și plâns, sunt atâția ani de când l-am pierdut pe tata. Nu trece dorul niciodată. Amintirile alea de atunci sunt atât de vii. Am avut multe Crăciunuri frumoase de atunci, cu mama, cu cățeii, cu vărul, cu nepoatele, dar Crăciunul adevărat rămâne acela.
