Alertă meteo în jumătate din țară. Fenomenul care vine peste România

Ana Anitoiu 10.09.2022, 11:45
Alertă meteo în jumătate din țară. Fenomenul care vine peste România

Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă meteo valabilă în jumătate din țară, sâmbătă, începând de la ora 10:00 și până la ora 23:00. Specialiștii au anunțat cu ce fenomen se vor confrunta românii din județele vizate.

Ce fenomen meteo se înregistrează în România

Conform ANM, în intervalul orar 10:00 – 23:00, vor fi perioade cu ploi torențiale în județe din Maramureș, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în Muntenia și la munte, conform hărții de mai jos.

„În regiunile sud-estice, după-amiaza și la începutul nopții vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse și în restul țării”, a transmis ANM.

Alerta meteo in jumatate din tara. Fenomenul care vine peste Romania
Cod galben emis de ANM

Cum va fi vremea în București

ANM a emis și prognoza meteo pentru București, în același interval orar. Locuitorii Capitalei se vor bucura de vreme bună. Însă, în orele amiezii va crește riscul de ploi.

„Vremea va fi caldă, însorită, dar din orele amiezii va crește probabilitatea pentru averse (5…8 l/mp și izolat peste 10 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade”, au transmis meteorologii.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cum va fi vremea în toată luna septembrie

Gabriela Băncilă, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus că luna septembrie din acest an va fi caracterizată de temperaturi apropiate de normă sau ușor peste normă. Vremea va fi destul de plăcută din punct de vedere termic.

„Dacă este să privim la hărțile cu diferența cantității de precipitații normale pentru săptămâna respectivă și ceea ce se estimează, vedem că predomină acele nuanțe de verde, mergând în unele săptămâni, în anumite zone, spre o intensitate foarte mare a acestor nuanțe, semn al faptului că acele cantități de precipitații vor fi peste medie”, a spus Gabriela Băcilă.

Meteorologul a adăugat că românii vor putea merge în luna septembrie la munte, în drumeții, dar ar trebui să aibă grijă să fie pregătiți și pentru ploi și să urmărească informațiile meteorologice înainte de a porni la drum.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...