Lista candidaților ALDE la alegerile Locale 2020 conține nu mai puțin de 21 de candidați la funcția de primar, cel puțin, astfel că sunt de părere că au o echipă puternică, astfel că își joacă toate șansele pe 27 septembrie.
Liderul ALDE, CĂlin Popescu-Tăriceanu, a transmis zilele trecute un comunicat prin care demola polemicile privind candidatura sa pe alte liste, decât cele ale partidului pe care-l conduce. Astfel că au existat zvonuri că Tăriceanu ar candida pe listele PSD.
„Continuă „fake news-urile” din campania electorală. Ultimul pe care l-am văzut este că aș candida la alegerile parlamentare pe listele PSD! Realitatea este mai simplă: sunt cel care am susținut și susțin că ar fi benefică o alianță ALDE, PSD și Pro România ca o construcție care se poate opune mai eficient dictaturii PNL-iste. Dacă această alianță nu se poate face nu este din cauza noastră și nimeni din conducerea ALDE nu va candida pe listele PSD pentru că ne-am pierde identitatea politică.
ALDE va rămâne apărătorul drepturilor și libertăților cetățeanului și al nevoii de a fi respectată legea. Vom continua să ne opunem încălcării Constituției de către dl Iohannis și îl vom sancționa în orice mod vom putea. Așa că cine își freacă lăbuțele că scapă de noi trebuie să-și pună pofta în cui. Țineți minte trei cuvinte: ALDE merge înainte!”, a scris președintele ALDE pe pagina sa de Facebook.
Mai jos vă prezentăm lista de 21 de candidați ai ALDE la funcția de primar, în Capitală, precum și în orașele importante din România, după cum urmează:
Mai mult, atunci când și-a lansat candidatura la funcția de Primar General al Capitalei, Căin Popescu-Tăriceanu a spus că vrea ca Bucureștiul să devină o adevărată atracție turistică, în primul rând.
„Se pune problema ce vrem să facem cu Bucureştiul. Foarte mulţi cred că Bucureştiul poate deveni un pol de atracţie turistică. Da, poate deveni, dar nu ne putem compara cu Viena, care este Capitală imperială. Bucureştiul are atuurile lui. Are viaţa academică şi aici trebuie pregătiţi tineri în domenii. Pentru acest lucru Primăria trebuie să aibă o relaţie foarte deschisă şi să întindă mâna antreprenorilor din Bucureşti. Aceștia pot creea locuri de muncă, și să stabilizeze populaţia.
Eu cred că experienţa pe care am căpătat-o ani şi ani de zile. Mai întâi ca ministru al transporturilor, apoi ca premier. Sunt născut, crescut, educat aici şi îmi doresc să devină o mare metropolă. Am auzit pe unii că Bucureştiul trebuie să redevină micul Paris. Iubesc Parisul, este o Capitală minunată, dar cred că Bucureştiul trebuie să devină marele Bucureşti şi nu micul Paris”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.