Alegeri locale 2020. Cine este noul primar al Capitalei. Ce arată rezultatele exit-poll

Alegeri locale 2020. Cine este noul primar al Capitalei

Unii dintre candidați au fost la a doua încercare de a deveni primar sau consilier local și au sperat ca de data aceasta să își vadă visul cu ochii. Marea bătălie s-a dat pentru Capitală, acolo unde Alianța USR-PLUS și PNL îl susțin pe Nicușor Dan, iar PSD a avut-o candidată pe actualul primar General, Gabriela Firea. Cel de-al treilea candidat notoriu a fost  Traian Băsescu, fostul președinte al României, dar și fost edil al Bucureștilor, susținut de PMP. Românii au decis, iar Capitala are după data de 27 septembrie 2020 un nou primar.

Alegeri locale 2020. Cine este noul primar al Capitalei

Conform informațiilor sondajului tip Exit Poll de la ora 21.00, Nicușor Dan este noul primar al Capitalei. Așadar, potrivit rezultatelor Sociopol: 45% Nicușor, 44% Firea, 7% Băsescu.

Cea mai ridicată prezenţă la vot la primul tur al alegerilor locale de după 1989 a fost înregistrată la scrutinul local din 1992 (65%), în timp ce rata de participare cea mai scăzută la primul tur s-a întâlnit la alegerile locale din 2008 (48,81%). Anul acesta, alegerile locale se desfășoară într-un singur tur.

Alegerile locale din 2020 sunt unele speciale, din cauza condițiilor în care se desfășoară. În acest sens, principala grijă a organizatorului este împiedicarea răspândirii coronavirusului. Tocmai de aceea au fost luate măsuri foarte stricte pentru fiecare secție de votare.

Ceilalți candidați pentru Primăria Capitalei sunt Călin Popescu Tăriceanu, susținut de ALDE, Ioan Sîrbu, susținut de Pro România, Ilan Laufer, susținut de Forța Identității Naționale și Platforma Social Liberală, Viorel Cataramă, susținut de alianța Mișcarea Patrioților Români, Alexandru Coita, susținut de Partidul Republican și Florin Călinescu, susținut de Partidul Verde.

Alegeri locale 2020

Alegeri locale 2020

Candidații înscriși pentru Primăria Capitalei

  • Gabriela Firea (PSD) candidează pentru un al doilea mandat
  • Nicuşor Dan (independent, sprijinit de PNL, USR și PLUS) candidează a treia oară
  • Traian Băsescu (PMP) vrea să se întoarcă la Primărie
  • Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), senator și candida
  • Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020), candidatul lui Ponta
  • Alexandru Ion Coita (Partidul Republican din România), fostul consilier al lui Dăncilă
  • Bogdan Stanoevici (Partidul Social Democrat Independent), candidatul lui Vanghelie Cătălin
  • Ioan Berenghi (independent)
  • Florin Călinescu (Partidul Verde)
  • Octavian Bădescu (independent)
  • Radu Octavian Moraru (independent)
  • Radu Ghidău (Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă), fost deputat țărănist
  • John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română)
  • Claudiu Richard Târziu (Alianţa pentru Unirea Românilor)
  • Ileana Daniela Nănău (PRM)
  • Valentina Bistriceanu (PER)

Gabriela Firea (PSD)

Gabriela Firea candidează pentru un al doilea mandat. La 48 de ani, Gabriela Firea este actualul primar al Capitalei și a fost aleasă în iunie 2016, pe listele PSD, formațiune pentru care candidează din nou și acum.

Născută în Bacău, de profesie jurnalist, a lucrat la începutul anilor 90 la cotidianul Azi, după care la Radio Contact, iar ulterior, timp de opt ani, până în 1999, a lucrat la TVR. A intrat în PSD în 2012, a fost aleasă senator de București iar apoi a fost purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta, din 2014.

Nicuşor Dan (independent, sprijinit de PNL, USR și PLUS)

Acesta candidează a treia oară Nicușor Dan, 50 de ani, este de profesie matematician. Activist civic de foarte mulți ani, Nicușor Dan este fondatorul Asociației Salvați București, al Uniunii Salvați București, transformată după aceea în partidul Uniunea Salvați România.

Este doctor în matematică la o prestigioasă universitate din Franța – Universitatea Paris-XIII și a candidat independent pentru prima dată la Primăria Capitalei în 2012, dar și în 2016 din partea USB, unde a pierdut în fața Gabrielei Firea.

Traian Băsescu (PMP)

Traian Băsescu candidează la Primăria Capitalei pentru a treia. În 2000 și în 2004, însă la cel din urmă mandat a renunțat după câteva luni pentru că a fost ales președinte al României. Înainte a fost ministru al transporturilor, președinte al Partidului Democrat, iar apoi președinte al României vreme de două mandate, până în 2015. În prezent, este europarlamentar din partea PMP.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI