Ajutorul de la Dumnezeu, din ce în ce necesar într-o piață a muncii tot mai afectată de inteligența artificială

Impact 19.03.2026, 09:52
Ajutorul de la Dumnezeu, din ce în ce necesar într-o piață a muncii tot mai afectată de inteligența artificială

Inteligența artificială îți face CV-ul, îți scrie mailurile și, în ritmul ăsta, în curând îți cere și mărire de salariu în locul tău.

Potrivit World Economic Forum, peste 60% dintre joburi vor fi afectate de inteligența artificială. Iar cele mai multe vor fi afectate până la desființare. Pentru că asta face inteligența artificială: te ajută ca un asistent să îți faci munca mai ușoară, până când nu mai e nevoie să vii la muncă.

În acest peisaj, soluția lui Călin Georgescu devine brusc relevantă: dacă nu ai job, nu te macină nici stresul că îl poți pierde. Te descurci direct pe relație cu Divinitatea. Dumnezeu nu îți bagă în traistă , dar îți dă. Ceea ce nu s-ar putea susține și despre  LinkedIn.

Alții fac cursuri de reconversie profesională, deși e evident că mai de ajutor la bani ar fi cursurile reconversie spirituală.

Iar dacă te întreabă cineva din ce trăiești, răspunsul e simplu: pe bază de har, cu experiență în domeniu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe