Aeroportul Băneasa se redeschide. Va fi mai scump decât Otopeniul și va respecta un program de liniște

Nicu Stan 12.11.2021, 18:03

Sunt vești bune pentru români după ce s-a aflat că aeroportul Băneasa se redeschide. Potrivit informațiilor, va fi mai scump decât Henri Coandă și va respecta un program de liniște.

Se deschide aeroportul Băneasa. Autoritățile au investit 14 milioane de euro. De când se va putea zbura de acolo

Aeroportul Băneasa va fi redeschis publicului începând de anul viitor. În momentul de față aeroportul Băneasa este folosit doar de cei care au avioane personale sau de curse speciale.

Clădirea avea nevoie de consolidare urgentă și a fost închisă parțial, iar autoritățile au investit 14 milioane de euro acolo.

14 milioane de euro au fost investiti in aeroportul Baneasa
14 milioane de euro au fost investiti in aeroportul Baneasa. Sursa foto: Vitalie Cojocari

Când a început reparația aeroportului Băneasa

”Aeroportul Băneasa își redeschide pistele pentru pasageri.
În acest moment este folosit doar de cei cu avioane personale sau de curse speciale. Reparația unuia dintre cele mai vechi aeroporturi din lume, Aeroportul Aurel Vlaicu, a început acum un an. Doar că acesta nu funcționa la capacitate normală de vreo 10 ani. Clădirea avea nevoie de consolidare urgentă și a fost închisă parțial.

După ce au investit vreo 14 milioane de euro în clădirea monument istoric, autoritățile anunță că este gata să primească pasagerii curselor de linie. Asta se va întâmpla de la începutul anului viitor”, a scris jurnalistul Vitalie Cojocari pe pagina personală de Facebook.

Aeroportul Băneasa va fi unul scump

Situația se va schimba după redeschiderea aeroportului Băneasa, aici urmând să ajungă doar companii aeriene care își permit să plătească mai mulți bani.

”Dacă acum 10 ani pe acest aeroport aterizau în special cursele low cost, după modernizare, aeroportul va primi companii care își permit să plătească mai mult. În principiu, va costa cu 1 euro mai mult pe fiecare pasager decât pe Otopeni”, mai scrie Vitalie Cojocari.

Aeroportul Băneasa va respecta liniștea vecinilor

De asemenea, o altă noutate este aceea că aeroportul Băneasa va avea în fiecare zi o pauză de liniște, astfel că traficul va fi la jumătatea celui normal. Asta nu ar trebui considerat un dezavantaj.

”Aeroportul Băneasa a fost înghițit de oraș, așa că va avea un program care să respecte liniștea locuitorilor din zonă. Avioanele vor putea decola și vor ateriza doar între 6 dimineața și 10 seara. Din cauza programului redus, traficul se va înjumătăți.

Ce avantaje vor avea cei care vor zbura de pe aeroportul Băneasa

Cei care vor ateriza aici vor avea câteva avantaje. Nu vor mai fi cozi atât de mari ca la Otopeni, vor ajunge mai repede în avion și, invers, vor ajunge mai repede în aeroport. Desigur, asta se va întâmpla cu autobuzul. Sunt mai aproape de oraș, deci va fi mai ieftin transportul în comun, taxiul”, mai anunță sursa citată.

Aeroportul Băneasa, complet modernizat

Aseroportul Băneasa a fost modernizat, beneficiind de un sistem de monitorizare al bagajelor cel mai modern din Europa de Est, dar în același timp constructorul a păstrat atosfera istorică a clădirii monument istoric.

”Una peste alta, din poze, aeroportul arată ca nou. Sistemul de monitorizare și de sortare a bagajelor este gata, la cheie, cel mai modern din România și din Europa de Est. Zonele VIP, dar și cele ale angajaților arată modern, însă constructorul a încercat să păstreze atmosfera istorică a aeroportului.

Deschiderea aeroportului Băneasa va mai scădea din presiunea exercitată asupra aeroportului Henri Coandă

Deschiderea aeroportului Băneasa ar trebui să mai scadă din presiunea care se exercită pe aeroportul Otopeni. Mai ales după ce pandemia o să treacă. Acolo cozile sunt uriașe, mai ales dimineața. Este nevoie de un nou terminal, dar autoritățile din România nu au reușit să înceapă lucrările având avantajul unei pauze pandemice.

Trebuie terminate exproprierile, trebuie făcută licitația, iar apoi să se lucreze în ritm susținut ca să acopere nevoia tot mai mare de zbor a românilor”, a mai scris Vitalie Cojocari.

Urmăriți Impact.ro și pe