VIDEO EXCLUSIV

Adriana Bahmuțeanu și logodnicul din America spun totul despre relația lor. „Nici nu știam cine este”. Cum va decurge întâlnirea cu Silviu Prigoană VIDEO EXCLUSIV

Alexandru Catalan 19.12.2022, 19:30

După ce în vară au făcut primul pas spre a-și întemeia o familie, cel al logodnei, Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei, George, au ales însă să nu se grăbească înainte de a-și uni destinele și în acte. În interviul exclusiv pentru Impact.ro, cei doi îndrăgostiți ne-au povestit despre relația lor, dar și despre planurile de viitor, în viața de cuplu.

„Suntem ca doi îndrăgostiți care se iubesc ca-n prima zi”

„Dragostea e frumoasă la orice vârstă. Și la 100 de ani! Iar eu nu am încă nici jumătate”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Impact.ro

Vedeta de televiziune susține că bărbatul din viața ei are foarte multe calități:

„E un om foarte bun, foarte înțelegător, care mă complimentează și mă susține în tot ceea ce fac! Mai mult, ne sfătuim în orice fel de problemă și simt că mi-am găsit liniștea în el”, ne-a mai precizat ea.

La rândul lui, George Restivan, român stabilit în Statele Unite, e de părere că lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine în cazul lor:

„Suntem la zi cu revizia tehnică. Adică ne simțim foarte bine împreună. Totul ni se trage de la Carmen Harra, nașa noastră spirituală. Când am venit în România, nu știam mai nimic despre Adriana.

Nu știam că e o persoană cunoscută aici, nu știam nimic despre viața ei de dinainte. Pe scurt, n-a trebuit să fac mari eforturi ca să o cuceresc și acum suntem ca doi îndrăgostiți care se iubesc ca-n prima zi”, a declarat George Restivan, în exclusivitate pentru Impact.ro

Mai spune că și-a dat seama că ea este aleasa atunci când fiul lui, Black, dintr-o căsătorie anterioară, i s-a adresat Adrianei Bahmuțeanu cu apelativul „mama”.

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan se iubesc de șase luni
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan se iubesc de șase luni

Noul logodnic i-a cunoscut pe fiii Adrianei din căsnicia cu Silviu Prigoană

Însă „rezoluția finală” îi aparține tot Adrianei, care nu ezită să afirme că în ultima jumătate de an a realizat că între ea și George există o „chimie în tot”. Lucru confirmat și de faptul că, în acest interval de timp, românul, sosit din America, care nu dă semne că ar dori să revină pe continentul nord-american, i-a cunoscut deja pe băieții Adrianei din căsătoria acesteia cu Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri:

„I-am cunoscut deja pe Maximus și pe Eduard, dar și pe Silvius Prigoană. Îi iubesc ca pe propriii mei copii. Am o părere foarte bună despre ei și-mi doresc ca provocările care vor veni în lunile următoare, dacă vor fi, să le depășim cu bine”, anunță optimist George.

George se pregătește și pentru întâlnirea cu Silviu Prigoană

El crede că-l va cunoaște cândva și pe fostul soț al actualei sale logodnice și pare deja pregătit pentru „întâlnirea de gradul trei”: „Avem tot respectul pentru domnul Silviu Prigoană și sunt sigur că am putea avea o relație foarte bună!”.

Cei doi, Adriana și George, nu și-au făcut încă planuri legat de actualele sărbători ce bat la ușă, însă spun că nu au decât așteptări aparte de la primul Crăciun și Revelion pe care-l vor petrece împreună.

Urmăriți Impact.ro și pe
Recomandări
Filmul românesc de pe Netflix care a împărțit România în două tabere: M-a traumatizat
Filmul românesc de pe Netflix care a împărțit România în două tabere: M-a traumatizat
Se interzic mașinile pe benzină și motorină. Decizia luată acum de Uniunea Europeană, când e data limită
Se interzic mașinile pe benzină și motorină. Decizia luată acum de Uniunea Europeană, când e...
Omul în care Gigi Becali are cea mai mare încredere. “I-a dat cheile de la casa de bani. Erau 60 de milioane înăuntru
Omul în care Gigi Becali are cea mai mare încredere. “I-a dat cheile de la...
Eva Măruţă câștigă bani frumoși din TikTok. Cât încasează pentru o simplă postare
Eva Măruţă câștigă bani frumoși din TikTok. Cât încasează pentru o simplă postare
Oraşul din România unde se plătesc cele mai mici chirii în 2023. Care este bugetul necesar pentru închirierea unei locuinţe
Oraşul din România unde se plătesc cele mai mici chirii în 2023. Care este bugetul necesar...
Mirela Vaida locuiește într-o vilă imensă, cu geamuri de sus până jos, cu o curte mare, spații de joacă pentru copii și cu pădurea alături. ''Ne-am mutat la casă nouă'' GALERIE FOTO
Mirela Vaida locuiește într-o vilă imensă, cu geamuri de sus până jos, cu o curte...
Horoscop 1-15 aprilie 2023, cu Cristina Demetrescu. Racii trec prin adevărate provocări, Fecioara ar putea pierde un prieten
Horoscop 1-15 aprilie 2023, cu Cristina Demetrescu. Racii trec prin adevărate provocări, Fecioara ar putea...
Un nou conflict în familia regală. Ce nemulțumire au William și Kate cu privire la încoronarea regelui
Un nou conflict în familia regală. Ce nemulțumire au William și Kate cu privire la...
Subiecte simulare română Bacalaureat 2023. Subiecte, barem și rezolvări pe EDU.ro! Emoții mari pentru candidați!
Subiecte simulare română Bacalaureat 2023. Subiecte, barem și rezolvări pe EDU.ro! Emoții mari pentru candidați!
SISTEMUL DE PENSII se schimbă din temelii! Anunțul dur pentru milioane de români. Se întâmplă în TOATĂ ȚARA
SISTEMUL DE PENSII se schimbă din temelii! Anunțul dur pentru milioane de români. Se întâmplă...
Radu îi dă speranțe deșarte Cristinei. Concurentul i-a dezvăluit că ar fi așteptat-o afară, dacă ar fi fost eliminat în gală. Ce spune Cristina despre decizia fostului ei iubit
Radu îi dă speranțe deșarte Cristinei. Concurentul i-a dezvăluit că ar fi așteptat-o afară, dacă...
E oficial! Loredana Groza s-a despărțit de Andrei Boncea. «Nu mă interesează unde stă el»
E oficial! Loredana Groza s-a despărțit de Andrei Boncea. «Nu mă interesează unde stă el»
Cum arată acum Shiloh, fiica biologică a actorilor Brad Pitt și Angelina Jolie. Își dorea să fie băiat
Cum arată acum Shiloh, fiica biologică a actorilor Brad Pitt și Angelina Jolie. Își dorea...
Un avion TAROM a fost deturnat! Atacatorii: șase români
Un avion TAROM a fost deturnat! Atacatorii: șase români