Adrian Mutu s-a enervat la prima sa conferință la Rapid. „Nu încerc să mă dau bine pe lângă suporteri”. De ce l-a întrebat pe un ziarist dacă ar săruta-o pe Sharon Stone

Sorin Barbu 03.03.2022, 14:48
Adrian Mutu s-a enervat la prima sa conferință la Rapid. „Nu încerc să mă dau bine pe lângă suporteri”. De ce l-a întrebat pe un ziarist dacă ar săruta-o pe Sharon Stone

Adrian Mutu va avea viață grea la Rapid. Fanii sunt supărați că șefii nu au adus un antrenor cu „buletin de Giulești” și au amenințat cu revolte dacă „Briliantul” nu-l dă afară pe Eduard Stăncioiu, fost jucător la rivala FCSB. Antrenorul s-a enervat la conferința de presă. A răbufnit când a fost întrebat dacă este gata să pupe steagul echipei, după modelul Dan Petrescu.

Adrian Mutu, nervos la conferința de presă

Adrian Mutu are un început tensionat în Giulești! Fanii sperau ca șefii clubului să aleagă numele noului antrenor dintre Daniel Pancu și Marius Șumudică, dar s-au trezit cu un fost dinamovist pe bancă. Și mai au o supărare. „Briliantul” a ales drept antrenor secund un fost jucător de la FCSB, care și-a declarat de multe ori susținerea pentru culorile roș-albastre, așa că au amenințat că vor merge la antrenament să ceară demiterea lui Eduard Stăncioiu.

Adrian Mutu s-a enervat și la conferința de presă. Jurnaliștii l-au întrebat dacă știe imnul noii sale echipe și dacă este gata să pupe steagul, așa cum a făcut Dan Petrescu în anul 2003.

„Nu am niciun fel de problemă. Aveți niște întrebări… Pe cuvântul meu de onoare dacă am văzut așa ceva în viața mea. Stau și mă gândesc la diferența dintre conferințele de presă pe care le-am avut și ce întrebări primesc în România. Sunteți incredibili!”, a răbufnit noul antrenor al Rapidului.

 

Mutu și-a continuat nervos tirada și a spus că este gata să pupe steagul, dar nu pentru că așa ar intra în sufletul fanilor rapidiști.

„Dacă ai vedea-o pe Sharon Stone ai săruta-o? Pui întrebări care nu au niciun sens. Sunt la Rapid și reprezint acest club. Dacă cineva îmi spune să sărut… Adică să pup steagul, că sărutat… Aș face-o fără niciun fel de problemă.

Eu reprezint Rapid, fiind antrenorul echipei. Nu sunt pupincurist, nu o fac pentru că vreau să mă pun bine cu suporterii. Cine mă cunoaște știe că nu sunt genul ăsta. Dacă mi se cere, pup steagul. Eu sunt al României, nu sunt al vreunei echipe. Acum reprezint Rapid în acest moment”, a spus Mutu la conferința de presă.

Adrian Mutu va debuta vineri la Rapid, în duelul cu Academica Clinceni. Va sta pe bancă și la amicalul cu Poli Timișoara, la finalul lunii martie, când este programată inaugurarea noul stadion din Giulești.

Urmăriți Impact.ro și pe