Adrian Mititelu, implicat într-un scandal cu iz penal. „I-am spart parbrizul”

Andrei Cezar, Alexandru Teodorescu 23.12.2021, 13:34
Adrian Mititelu, implicat într-un scandal cu iz penal. „I-am spart parbrizul”

Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova și Eugen Trică, fostul antrenor al oltenilor, au fost protagoniștii unui scandal cu iz penal. Tehnicianul a fost enervat la culme de decizia patronului de a le lua telefoanele jucătorilor înaintea partidei cu CFR Cluj, echipă la care evoluase Trică, și i-a spart acestuia parbrizul cu un tac de biliard.

Adrian Mititelu și Eugen Trică, scandal cu iz penal

Totul s-a petrecut în urmă cu mai bine de 10 ani, când Trică a fost numit de Mititelu antrenor interimar al oltenilor după plecarea lui Mark Wote. Fostul antrenor al echipei FC U Craiova a ținut până acum ascuns întregul episod despre care spune că nu îi face cinste.

Prima mea ceartă cu Mititelu a fost prin 2010. Eram jucător pe vremea aia, antrenor era Mark Wote. Atunci clubul s-a despărțit de el și eu am stat o etapă-două antrenor interimar. Săptămâna aceea era meciul cu CFR Cluj. Am jucat la ei, am câștigat campionate… M-am certat cu Mititelu pe un program al echipei, apoi a venit să ia telefoanele jucătorilor. Nu prea avea încredere în jucători. Ca după să aflu că nici în mine nu prea avea, suspectându-mă de niște lucruri.

N-am fost de acord să ia telefoanele jucătorilor, am plecat, mi s-a pus pata când am ieșit din cantonament. Atunci i-am spart parbrizul cu un tac de biliard. E un episod care nu-mi face cinste. Era un Mercedes ultimul model și de nervi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am luat-o ușor spre casă și când a ieșit de acolo nu i-a venit să creadă. Noi ne certăm azi și după cinci minute ne împăcăm.”, a spus Eugen Trică la gsp.ro.

Adrian Mititelu, implicat intr-un scandal cu iz penal. „I-am spart parbrizul”

„Mi s-a făcut dosar penal. Ca să își retragă plângerea am renunțat la bani mulți”

Adrian Mititelu a mers ulterior la poliție și a făcut plângere pe numele lui Trică. Fostului jucător al Stelei i s-a deschis dosar penal pentru distrugere, însă în cele din urmă cei doi au dat-o la pace.

40.000 de euro! Aveam de luat vreo 60.000 de euro de la Craiova și atât a vrut el să-mi oprească. S-a dus și la poliție, mi s-a făcut dosar penal și ca să-și retragă acea plângere am renunțat la bani mulți și s-a liniștit treaba. Dosarul a mers mai departe și într-un final s-au liniștit apele. Am plătit scump, dar a fost o greșeală din tinerețile mele. După episodul ăla cu tacul, credeți că mă mai chema domnul Mititelu dacă nu știa ceva despre mine? M-a angajat și am promovat echipa”, a mai spus antrenorul.

Eugen Trică s-a despărțit recent de FC U Craiova, după doar patru meciuri în Liga 1. Cu el pe bancă, FC U Craiova 1948 nu a reușit nicio victorie, a scos un egal și a suferit trei înfrângeri. Cu toate acestea, fostul antrenor al oltenilor nu a  plecat cu mâna goală din Bănie. El a încasat nu mai puțin de 38.000 de euro pentru cele patru meciuri în care a stat pe bancă. Banii reprezintă clauza de reziliere către fosta echipă, prima obținută la semnătură și suma pentru rezilierea contractului.

Urmăriți Impact.ro și pe