Iohannis a participat la o negociere a oficialilor Uniunii Europene privind următorul exercițiu financiar 2021-2027. Astfel, Președintele s-a întors cu o sumă frumoasă din partea UE drept fonduri structurale și de ajutor. Totuși, alți bani trebuiau să intre în vistieria Guvernului României, potrivit economica.net.
Săptămâna aceasta, Președintele Klaus Iohannis a purtat discuții aprinse cu oficialii europeni. Astfel, oficialul român a purtat un dialog important cu UE pentru pachetul de finanțare aparținând următorului exercițiu financiar, 2021-2027, potrivit economica.net.
De asemenea, au fost puse în discuții și sumele destinate fondurilor directe sau de împrumut. Acestea sunt destinate relansării economice din urma crizei Covid-19. Așadar, România a obținut o sumă importantă, de 80 de miliarde de euro. Deocamdată, guvernanții nu au indicat și modul în care vor fi utilizați banii.
Acord extrem de important pentru România. După patru zile și patru nopți de negociere,am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.

Totuși, discuțiile purtate de Președinte nu au fost atât de fructoase. Iohannis ar fi pierdut 5 miliarde de euro din banii oferiți de Uniunea Europeană țării noastre. Iar această informație poate fi dedusă în urma mesajului transmis de Ministrul român al Fondurilor Europene, Marcel Boloș. În luna mai, acesta se întorsese de la Comisia Europeană cu mesajul că România urma să obțină 85 de miliarde de euro de la UE.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Vin chiar de la o discuţie cu Comisia pe această temă a acestor noi fonduri, care se adaugă cadrului financiar multianual 2021-2017. (…) Pe cât de ambiţios este bugetul, pentru că totuşi 85 de miliarde…este o sumă imensă pentru România, pe atât de multe sunt provocările, a declarat Marcel Boloş.
Totodată, ministrul amintea și care sunt măsurile pe care România trebuie să le ia în Planul Național de Recuperare.
Pentru că în acest Plan Naţional de Recuperare va trebui să avem măsuri cu referire la forţa de muncă, ocuparea forţei de muncă, partea de investiţii în zona de infrastructură, partea de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii, partea de cercetare-dezvoltare