Adela Popescu, dezvăluire picantă din perioada liceului. Ce a învăţat-o Elena Gheorghe să facă: „M-am dus să îmi arate”

Ioana Bucur 27.12.2021, 13:49
Adela Popescu, dezvăluire picantă din perioada liceului. Ce a învăţat-o Elena Gheorghe să facă: „M-am dus să îmi arate”

O prietenie despre care puțini dintre fanii celor două vedete știau și o dezvăluire total neașteptată, făcută în direct, la televizor. Elena Gheorghe a dat-o de gol pe Adela Popescu. Cu ce a trebuit să o ajute pe soția lui Radu Vâlcan în perioada în care erau eleve de liceu. Când a auzit ce a putut spune cântăreața despre ea, vedeta PRO TV a avut o reacție fabuloasă.

Adela Popescu a avut nevoie de ajutor de la Elena Gheorghe

Și-au făcut debutul în lumina reflectoarelor de tinere, au activat în domenii diferite, neavând ocazia prea des să se întâlnească pe micul ecran, însă pe Adela Popescu și Elena Gheorghe le leagă o prietenie veche, încă din perioada liceului. Invitată în platoul „Vorbește lumea”, cântăreața a decis că a venit momentul adevărului și a „dat din casă”. Chiar dacă astăzi este soție și mamă, iar relația cu Radu Vâlcan pare de neclintit, se pare că Adela Popescu nu era o fire tocmai romantică în adolescență.

„Eu nu am crezut că o să o văd pe Adela Popescu îndrăgostită. Noi eram mereu îndrăgostite de un băiat, iubeam, aveam probleme existenţiale, ce facem, cum facem. Ea era mereu ok, niciodată nu avea astfel de probleme”, a dat-o de gol Elena Gheorghe pe Adela Popescu, la Vorbeşte Lumea.

Elena Gheorghe a povestit că ea și prietenele lor mereu suspinau după câte un coleg, însă Adela nu le împărtășea niciodată pasiunile. Tocmai acest dezinteres în ceea ce privește sexul opus a dus la o situație amuzantă.

Adela Popescu, dezvăluire picantă din perioada liceului. Ce a învăţat-o Elena Gheorghe să facă
Adela Popescu

„M-am dus la fete să îmi explice cum se face!”

Vedeta PRO TV a povestit că după ce a trecut de un casting pentru un rol într-un serial de televiziune, a fost nevoită să apeleze la Elena Gheorghe și celelalte prietene pentru că nu știa cum să sărute un băiat, iar rolul îi cerea să facă tocmai asta în fața camerelor de filmat.

„Prima oară când am luat un casting la un serial scria că trebuie să mă sărut şi m-am dus la fete să îmi explice cum se face. Habar nu aveam, nu mă sărutasem niciodată”, a povestit Adela Popescu.

Odată deschis șirul secretelor din adolescență, a venit momentul prezentatoarei să scoată la lumină un detaliu neștiut despre Elena Gheorghe. Surpriza cea mai mare a fost, probabil, pentru părinții cântăreței, care au aflat în direct că fiica lor își pusese un cercel în buric și l-a ținut ascuns aproape doi ani.

„Să spun şi eu ceva despre ea. Elena a avut cercel în buric cu vreo doi ani înainte să afle părinţii ei. Se îmbrăca frumos când pleca de acasă şi în tramvai îşi ridica tricoul. Era ceva…”, a dezvăluit Adela.

Urmăriți Impact.ro și pe