CFR Cluj a riscat totul pentru a nu ajunge în „finala cu FCSB”, din ultima etapă a play-off-ului. Președintele clubului din Gruia a dezvăluit că în partida cu Universitatea Craiova, câștigată cu 2-1, Dan Petrescu l-a trimis în teren pe Karlo Letica, deși portarul avea o fisură care i-a provocat mari probleme și nu l-a lăsat să se antreneze la capacitate maximă.
Dan Petrescu, ajutat de un portar accidentat să câștige titlul
Dan Petrescu a suprins înaintea partidei cu Universitatea Craiova. L-a trimis în poartă pe Karlo Letica, deși îl avea la dispoziție pe Cristi Bălgrădean, transferat cu mare scandal de la FCSB. Portarul croat a părut depășit în unele situații, dar și și-a salvat echipa din câteva situații delicate.
„CFR Cluj a început acest meciul cum nu a început niciun alt meci. Jucătorii au fost atât de motivați, nu i-am recunoscut, vă spun sincer. Sunt impresionat de modul în care s-au dăruit. Sunt curios câți kilometri au parcurs.
Am avut spre exemplu emoții la Letica și puțină lume știe, sau doar noi cei din anturajul clubului știm că Letica a jucat cu mână stângă fracturată, o fractură la nivelul palmei stângi. A avut o fisură minoră care îl deranjează”,a declarat Cristi Balaj, în exclusivitate pentru playsport.ro.
Karlo Letica a fost titular în meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-1
Iată ce rezultate a înregistrat CFR Cluj în returul play-off-ului, cu noul portar:
1-0 vs FC Voluntari
1-0 vs Farul Constanța
6-0 vs FC Argeș
2-1 vs Universitatea Craiova
Cine este Karlo Letica, portarul care a ajutat pe CFR Cluj să câștige titlul
Karlo Letica are 25 de ani și a intrat pe teren la CFR Cluj doar în returul acestui play-off. Portarul croat a jucat la Hajduk Split, unde a marcat și un gol în prima ligă, iar apoi a fost transferat la Club Brugge pentru trei milioane de euro. 2018 a fost cel mai bun an al carierei sale și a fost lotul lărgit al Croației pentru Campionatul Mondial.
Experiența din Belgia nu a fost grozavă și a fost împrumutat la SPAL, în Italia, iar apoi la Sampdoria, iar anul 2021 s-a despărțit de Club Brugge. La CFR Cluj a ajuns din postura de „jucător liber de contract”.