Aceasta a fost cea mai veche cârciumă din București. Ceaușescu a dat ordin să fie demolată

Cel mai vechi document care există cu privire la prima cârciumă din București este un act inedit descoperit de istoricul Constantin C. Giurescu și prezentat în cartea sa “Istoria Bucureștiului”. Cartea este foarte importantă deoarece este o muncă născută din visul unui om închis.

Cea mai veche cârciumă din București

Mai precis, în închisoarea de la Sighet, profesorul Giurescu, care se afla singur în celulă doi ani și jumătate, și-a proiectat temele unor viitoare lucrări, printre care și această “Istorie a Bucureștiului”, publicată în anul 1967.

Până în 1980, cea mai veche și mai bine păstrată cârciumă a fost pivnița boltită a Mănăstirii Mihai Vodă, însă în ziua de astăzi nu mai există nimic din complexul Mănăstirii care adăpostea și Arhivele Statului, în cartierul Uranus, fiindcă totul a fost distrus de Ceaușescu.

Tot veche este și pivnița Mănăstirii Plumbuita, care există și în prezent, fiind descoperită de arheologi prin 1950 pe Dealul Spirii, strada Puțul cu Apă Rece, nr. 53-57. Se pare că era făcută cu pereți din cărămidă subțire și a fost distrusă în 1980, iar acolo găsim doar Casa Poporului.

Prima cârciumă din București a fost a lui Popa Crițu, numele provenind de la expresia “beat criță”.
Actul a fost descoperit de Profesorul Giurescu la data de 13 mai 1714, când Ștefan Cantacuzino scutește “Popei Crițului dă la biserica Stelii o cârciumă a lui ce este lângă biserica Stelii.

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Impact.ro

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum s-a împrietenit cu medicul Ana Aslan

S-a aflat ulterior că primele “pimnițe de cărămidă cu piatră” aparțineau stăpânilor de vii, marilor dregători, Mitropoliei, mănăstirilor, bisericilor și “bărățiilor” adică lăcășurilor călugărilor catolici. Numele lui Popa Crițu vine de la Creta, Popa Cretanul, însă bucureștenii i-au asimilat numele mai simplu și mai ușor: “Crițu”.

Localurile pentru petreceri cu vin apar și într-un zapis din 12 martie 1580, unde Mihnea Voievod “întărește Biv Vel Vornicului Dragomir șase prăvălii și o pimnița de piatră și case deasupra pimniței”, dar și în actul inedit din 16 iunie 1763 prin care Safta Stolniceasa Fălcoianca “dăruiește Mitropoliei o pimniță de piatră și cu tot locul ei”. “Pimnița constituia adesea partea cea mai importantă a unei proprietăți bucureștene, la fel cu prăvălia, și uneori înaintea acesteia”, a spus Profesorul Giurescu.

Au mare scârbă de Papa și de Biserica Romană și cinstesc ca pe Dumnezeu pe voievozii lor. Și în orice fac și la orice rugăciune îi pun totdeauna întîi. Beau fără masură. Cel dintâi pahar e pentru sănătatea Domnului Dumnezeu, al doilea în sănătatea Voievodului, al treilea în sănătatea Sultanului, al patrulea în sănătatea tuturor bunilor crestini, al cincilea pentru pace și de la al șaselea încep cei de față, făcând multe inchinări și rugăciuni de mântuire, sănătate, drum bun și drum întors, cu împlinirea tuturor dorințelor și așa mai departe.

Grăbind așa cu băutura, se ridică în picioare, țânând sus paharul, beau așa fără să se așeze și te prețuiesc mult dacă faci ca dânșii. Beau din niște sticle (“fioles”) cu gâtul lung, greu de întrebuințat pentru cine nu e obișnuit. Am aflat că, atunci când Voievodul e și el de față, are masa lui foarte sus și lângă dânsa, cu mult mai jos, sunt așezați cei ce mănâncă împreună cu el, și, când vreunul vrea să bea, merge întâi să sărute picioarele Voievodului. Și mănâncă tot cu capul gol, găsim notat în pagina 40 a cărții scrise de Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, unde descrie strămoșii bucureșteni, potrivit b365.ro.