Decizia luată de compania Pfizer! Ce se întâmplă cu angajații care nu vor să se vaccineze

Nicu Stan 09.10.2021, 20:59
Decizia luată de compania Pfizer! Ce se întâmplă cu angajații care nu vor să se vaccineze

Compania Pfizer, care produce printre altele și vaccinul anti-covid, a luat o decizie în ceea ce îi privește pe angajații companiei care nu vor să se vaccineze. Care este măsura luată de compania farmaceutică, în contextul în care o parte dintre angajații săi refuză vaccinarea. Termenul este de doar câteva săptămâni.

Angajații Pfizer nu vor să se vaccineze. Cum încearcă compania farmaceutică să îi facă să se răzgândească

Angajații companiei Pfizer care nu s-au imunizat până acum vor fi obligați să se vaccineze împotriva coronavirusului. Compania a anunțat că dacă angajații nevaccinați nu se vor supune li se vor desface contractele de muncă, adică vor fi dați afară.

Această companie farmaceutică a solicitat tuturor salariaților săi, precum şi subcontractanţilor săi de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii să se vaccineze cu schema completă împotriva coronavirusului până la data de 15 noiembrie, conform unei note interne trimise pe 21 septembrie și obţinută vineri de News Channel 3, afiliat CBS.

Salariatii Pfizer, obligati sa se vaccineze
Salariatii Pfizer, obligati sa se vaccineze

Cei care sunt bolnavi ori au probleme religioase nu sunt obligați să se vaccineze

Cerinţa nu se va aplica acelor salariați care au derogări bazate pe motive religioase sau medicale, arată circulara trimisă de compania Pfizer.

”În afara SUA, compania încurajează puternic toți colaboratorii care sunt capabili să facă în așa fel încât angajații să fie vaccinați”, a adăugat Pamela Eisele, purtătorul de cuvânt al companiei Pfizer.

Angajații, să respecte procedurile de siguranță

”Colegii care au afecțiuni medicale sau obiecții religioase vor putea face excepție. Colegilor li se cere în continuare să respecte toate procedurile de siguranță COVID-19 de stat, locale și Pfizer în timp ce lucrează pentru Pfizer”, a mai spus Pamela Eisele.

Cei care nu se vor vaccina vor fi dați afară

De asemenea, angajaţii care nu se vor conforma cerinţei şi care nu dispun de scutire riscă să fie demiși, conform notei semnate de Nicole Shaffer, director principal pentru programele privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă în cadrul companiei americane Pfizer, potrivit Agerpres.

Compania americană al cărei vaccin de tip ARNm împotriva coronavirus este considerat etalon în domeniu, cerea până în circulară angajaţilor nevaccinaţi să se testeze săptămânal, potrivit presei.

46% dintre americani nu sunt de acord cu vaccinarea

Nu în ultimul rând, un sondaj de opinie efectuat în SUA pe 802 repondenți, la sfârșitul lunii iulie, aratî că America este împărțită cam în două, cei care vor să se vaccineze si cei care sunt împotriva vaccinării anti-covid.

Astfel, 49% dintre americani sunt de acord cu vaccinarea, în timp ce 46% dintre ei se opun vaccinării, în timp ce restul de 5% au declarat că nu sunt siguri, potrivit cnbc.com.

Urmăriți Impact.ro și pe