Raed Arafat este de părere că următoarea perioadă va fi una cu multe riscuri și responsabilități. Școlile vor începe, iar de astfel va fi și perioada alegerilor, ceea ce presupune să avem mare grijă și să ne protejăm în continuare cât putem de bine. Acesta susține că dacă numărul cazurilor nu este ținut sub control, autoritățile vor apela la restricții dure.
Șeful DSU anunță că luna septembrie va fi una plină de riscuri. Acesta a vorbit recent despre o creștere a numărului de cazuri cu noul tip de virus, susținând că România are niște limite în privința locurilor din spitale de la ATI. Raed Arafat a declarat că dacă numărul cazurilor va ajunge la până la 2.500 pe zi, atunci autoritățile vor impune din nou restricții dure și poate chiar revenirea la starea de urgență.
„Suntem mai pregătiți din punctul de vedere al dotărilor, a crescut numărul ventilatoarelor, crește numărul echipamentelor, există experiența care la început nu a fost, dar există și limite. Am crescut numărul paturilor de la ATI la peste 1.000 în zone precum București, Brașov, Mureș, Cluj, Timișoara, Constanța, Hunedoara. Avem și alte soluții, dar asta înseamnă să folosim și paturile de la Terapie Intensivă care sunt pentru alte situații. În acest moment, media clinică ajunge la aproape 540-550 de internați pe paturile de la Terapie Intensivă, din care 40-50 așteaptă confirmarea sau infirmarea pentru Covid-19, dar care se află în stare critică. Nu putem exclude nimic la acest moment pentru că nu știm ce se va întâmpla. Situația este cât de cât stabilizată la 1.300-1.400 de cazuri. Ce este periculos este numărul de pacienți în plus la ATI. Dacă situația se agravează, nu putem exclude niciuna dintre măsuri. Vom vedea ce va fi și la nivelul CCR pentru că, din nou, legea carantinării a fost contestată. Vom vedea dacă decizia va afecta modul în care putem acționa la acel moment. Toamna vine cu riscuri suplimentare. Locurile de muncă se vor umple din nou, firmele vor trebui să impună respectarea regulilor, începe școala, vor fi alegeri. Dacă ajungem la 2.500 de cazuri pe zi, este foarte posibil ca impactul la Terapie Intensivă să fie mult mai mare și atunci este posibil să necesite o abordare diferită, impunând anumite reguli de restricții pe regiune sau zone”, a spus Raed Arafat la Realitatea Plus.

Deoarece luna septembrie este o perioadă foarte importantă pentru elevi, secretarul de stat a ținut să atragă atenția cu privire la câteva aspecte. Acesta susține că dacă părinții observă la copilul lor simptome de răceală sau chiar de Covid-19, cel mai bine este să nu îl trimită la școală până când se rezolvă problema. De asemenea, acesta a mărturisit că luna septembrie vine cu multe mai multe responsabilități.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În primul rând, și unul dintre cele mai importante aspecte, dacă are orice simptom de răceală, copilul nu trebuie să fie dus la grădiniță sau la școală. Asta este responsabilitatea numărul 1. Regulile din interiorul școlilor fac obiectul unui Ordin care urmează să fie explicat și va stabili regulile, inclusiv când se închide școala. Ne așteptăm să apară focare. Această abordare este și în alte țări, nu este o chestiune pe care o facem doar noi. Se pune și problema accesibilității la online pentru ca toți copiii să aibă acces la învățământ”, a mai adăugat Raed Arafat.