Majoritatea persoanelor care solicită o Green Card – Carte Verde din Statele Unite vor fi acum obligate să părăsească țara și să aplice prin consulatele americane din străinătate, în baza unei schimbări radicale anunțate de Administrația Trump. O excepție va fi acordată strict în anumite cazuri speciale.
Vestea a stârnit panică în rândul sutelor de mii de imigranți care, în fiecare an, solicită o ajustare a statutului în timp ce locuiesc în SUA, trecând de la o viză temporară la rezidență permanentă.
„Această administrație încearcă să îngreuneze cât mai mult posibil obținerea statutului de rezident permanent pentru cât mai mulți oameni”, spune Daniel Kanstroom, profesor la Facultatea de Drept a Colegiului Boston, care susține că scopul principal al acestei decizii guvernamentale este de a reduce numărul de Cărți Verzi aprobate.
Directiva reprezintă una dintre cele mai importante inversări ale practicilor de imigrare de lungă durată și ar putea afecta, de exemplu, soții/soțiile și membrii familiei cetățenilor americani sau ai rezidenților permanenți.
World Relief, o organizație umanitară creștină care oferă servicii juridice de imigrare în Statele Unite, a declarat că politica este „anti-familie” și va „separa cu forța soții de soții și copiii de părinți” în așteptarea serviciilor consulare în străinătate, ceea ce ar putea dura luni până la câțiva ani.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pur și simplu, nu există niciun motiv convingător pentru această schimbare crudă, anti-familie, de politică. Sper și mă rog ca aceasta să fie schimbată, fie prin revizuire administrativă, fie prin acțiuni ale Congresului, fie prin instanțele judecătorești”, a declarat Myal Greene, președinte și CEO al World Relief, într-un comunicat. Chiar și cei care au imigrat în Statele Unite cu vize de student sau turistice vor fi obligați să aplice în străinătate.
David Bier, director de studii de imigrare la think tank-ul libertarian Cato Institute, a explicat într-o analiză: „Oamenii sosesc ca studenți și apoi primesc o ofertă de muncă permanentă. Sosesc pentru a-și vizita prietenii și apoi primesc o cerere în căsătorie”.
Studenții care sosesc cu vize și care au depășit termenul de ședere vor fi printre cei mai afectați de această nouă politică. Cu toate acestea, Departamentul pentru Securitate Internă a clarificat faptul că actualii deținători de vize de muncă, cum ar fi H1B și O-1, sau lucrătorii cu înaltă calificare, ar putea să își „continue pe drumul actual”, fără a fi obligați să părăsească SUA.
În același timp, schimbarea administrației va avea parte provocări juridice. „Nu poți pur și simplu să anulezi o lege dintr-o dată”, a declarat avocatul Todd Pomerleau pentru ABC News.