Rapid – Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 10-a play-off-ului din campionatul României, este programat, luni, 25 mai 2026, de la ora 20:30, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Rapid, care a ratat accesul în cupele europene, şi Universitatea Craiova, deja încoronată campioană şi câştigătoare a Cupei României, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide din etapa a 10-a, ultima, a play-off-ului din SuperLiga.
Rapid este locul 5, cu 33 de puncte, la şase distanţă de Dinamo, care a evoluat deja în această rundă şi care va disputa barajul pentru Conference League cu FCSB, şi vine după un rezultat de egalitate şi patru înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din play-off, iar în etapa precedentă a remizat, în deplasare, cu FC Argeş, scor 2-2.
Echipa antrenată de Costel Gâlcă a bifat nouă succese, cinci remize şi cinci eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în această ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al giuleştenilor în campionat este Alexandru Dobre, cu 15 goluri.
Universitatea Craiova ocupă locul 1, cu 49 de puncte, cu trei peste U Cluj, care a evoluat deja în această etapă, şi vine după patru victorii şi un rezultat de egalitate înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în cea precedentă a câştigat, acasă, cu U Cluj, scor 5-0.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În acest interval, Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României, după ce a trecut, în deplasare, de Dinamo, 0-0 după 90 de minute, 1-1 după 120 de minute şi 4-1 la penalty-uri, şi a câştigat trofeul după o finală disputată la Sibiu, cu U Cluj, scor 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 6-5 după executarea loviturilor de departajare.
Echipa antrenată de Filipe Coelho a bifat opt succese, şapte remize şi patru eşecuri în partidele disputate în deplasare în actualul sezon, iar golgheterul oltenilor este Assad Al-Hamlawi, cu 11 reuşite în SuperLiga.
În sezonul regulat, cele două echipe au remizat de fiecare dată, 2-2 în tur, în Bănie, şi 1-1 în retur, în Giuleşti; în turul din play-off, Universitatea Craiova s-a impus cu Rapid, pe teren propriu, scor 1-0.