Grație unor investiții bine gândite și variate, dar și unor contracte de sponsorizare avantajoase, averea lui David Beckham, actualul proprietar al clubului Inter Miami CF, a ajuns la valori record, conform Rador Radio România.
Cariera lui David Beckham a început la 16 ani, când s-a alăturat academiei Manchester United, devenind ulterior unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istorie. Totuși, momentul decisiv pentru construirea imperiului său financiar a fost transferul în Statele Unite, în 2007, când a semnat cu Los Angeles Galaxy.
Citește și: Universitatea Craiova, campioana României la fotbal după 35 de ani
Averea sa a depășit în prezent pragul de un miliard de lire sterline (1,185 miliarde, echivalentul a 1,39 miliarde de euro), ceea ce îl plasează ca primul sportiv britanic inclus în lista celor mai bogați jucători din 2026 realizată de The Sunday Times.
Pe lângă investițiile diversificate — de la fotbal, unde în 2018 a pus bazele clubului Inter Miami alături de alți investitori, echipă evaluată acum la peste un miliard de euro, până la domeniul imobiliar, cu proprietăți în Miami, Londra și Cotswolds — și inițiativele din sectorul alimentar, unde în 2024 a lansat brandul de suplimente „IM8” și linia de gustări „Beeup”, contribuții importante la avere provin și din parteneriatele comerciale cu branduri precum Adidas, Hugo Boss și Ninja Kitchen. De asemenea, un rol semnificativ îl are și soția sa, Victoria Beckham, prin afacerea sa din industria modei și a produselor de înfrumusețare.
Această colaborare de familie a propulsat cuplul pe locul al doilea în clasamentul actual, fiind devansați doar de familia lui Bernie Ecclestone, a cărei avere este estimată la peste 2,3 miliarde de euro. Din același cerc select fac parte și promotorii de box Barry Hearn și Eddie Hearn, cu 1,21 miliarde de euro, în timp ce Jim Ratcliffe, proprietarul clubului Manchester United, se află pe locul nouă în clasamentul general britanic, cu aproximativ 17,78 miliarde de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În ceea ce privește sportivii, Lewis Hamilton ocupă locul cinci, cu 509 milioane de euro, urmat de Rory McIlroy pe poziția a șaptea, cu 380 de milioane de euro. Anthony Joshua este pe locul opt, cu 281 de milioane de euro, depășindu-l pe Tyson Fury, care are 190 de milioane de euro. Clasamentul este completat de atacantul de la Bayern Munich, Harry Kane, și de jucătorul de tenis Andy Murray, fiecare cu aproximativ 129 de milioane de euro.