Aston Villa – Liverpool, meci contând pentru etapa a 37-a din campionatul Angliei, este programat, vineri, 15 mai 2026, de la ora 22:00, pe Villa Park din Birmingham, şi va fi transmis în direct de platforma video VOYO.
Aston Villa şi Liverpool, aflate în luptă directă pentru ocuparea unui loc care să le permită accesul în ediţia viitoare din Champions League, se întâlnesc în prima şi una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 2637a din Premier League.
Aston Villa ocupă locul 5, cu 59 puncte, la egalitate cu Liverpool, care este pe 4, şi cu patru mai multe decât Bournemouth, a şasea clasată (primele cinci merg în Liga Campionilor), şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în runda precedentă a remizat, în deplasare, cu Burnley, scor 2-2.
În acest interval, Aston Viulla s-a calificat în finala din Europa League, după 1-0 în deplasare şi 4-0 acasă cu Nottingham Forest (va juca în ultimul act pe 20 mai 2026, la Istanbul, cu Freiburg).
Echipa antrenată de Unai Emery a bifat 11 succese, două remize şi cinci eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în acest campionat, iar golgheterul ei este Ollie Watkins, cu 12 reuşite în Premier League.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Liverpool ocupă locul 4, cu 59 puncte, şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a remizat, pe teren propriu, cu Chelsea, scor 1-1.
Echipa antrenată de Aren Slot a bifat şapte succese, trei remize şi opt eşecuri în meciurile disputate pe teren propriu în acest sezon din Premier League, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Hugo Ekitike, cu 11 goluri.
În partida din tur, disputată pe 1 noiembrie 2025, Liverpool s-a impus, acasă, în faţa lui Aston Villa, cu 2-0 (Salah 45, Gravenberch 57).