Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui finala Cupei României din acest sezon. Aceasta are loc pe 13 mai, începând cu ora 20:00 și le pune față în față pe Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, echipe care se luptă și pentru câștigarea Superligii în acest sezon.
Citește și: Ponturi pariuri. Voluntari – Sepsi. Cote Liga 2
U Craiova a câștigat până acum Cupa României de șapte ori. Primul trofeu a venit în sezonul 1976-1977, iar ultimul în sezonul 2020-2021. În 1976-1977 Craiova o învingea în finală pe Steaua București. Golurile oltenilor erau marcate de Ilie Balaci și Sorin Cârțu.
În faza grupelor din acest sezon de Cupa României, Craiova a încheiat pe primul loc, cu două victorii și un rezultat de egalitate. Pe teren propriu a remizat cu FCSB, în vreme ce în deplasare le-a învins fără emoții pe Petrolul Ploiești și Sănătatea Cluj.
În sferturile de finală a învins-o cu 3-1 după extra time pe CFR Cluj. Și în semifinale „alb-albaștrii” au disputat extra time, adversara fiind Dinamo București. La finalul celor 90 de minute regulamentare scorul a fost 0-0, pentru ca după extra time tabela să arate scorul de 1-1. S-a trecut la loviturile de departajare, acolo unde U Craiova nu a ratat nici măcar o dată.
Universitatea Cluj a câștigat Cupa o singură dată în istorie. S-a întâmplat în sezonul 1964-1965 al Cupei României. Clujenii au câștigat faza grupelor acestui sezon de Cupa României, cu două victorii și o remiză. Victoriile veneau pe teren propriu cu Oțelul Galați și în deplasare cu Metalul Buzău. Rezultatul de egalitate a fost înregistrat în deplasare cu Sepsi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În sferturile de finală U Cluj a învins-o cu 2-1 în timp regulamentar pe Hermannstadt, pe teren propriu. Oaspeții au fost însă cei care au deschis scorul. În semifinale clujenii au întâlnit-o pe FC Argeș. La fel ca în semifinala dintre Dinamo și U Craiova, cea dintre FC Argeș și Universitatea Cluj s-a decis la loviturile de departajare. Acolo Universitatea Cluj a transformat toate loviturile, în vreme ce FC Argeș a ratat ultima execuție.
Sezonul 2022-2023 a fost ultimul în care Universitatea Cluj a apărut în finala Cupei României. A pierdut atunci în fața lui Sepsi în urma loviturilor de departajare. De cealaltă parte, U Craiova a disputat ultima finală în sezonul 2020-2021. A învins-o cu 3-2 pe Astra Giurgiu, după extra time. Cota la pariuri sportive pentru un egal în 90 de minute este 3.20. Un succes al craiovenilor este cotat cu 2.37, iar unul al clujenilor cu 2.80.
Atât în sferturile de finală, cât și în semifinale, dar și în două meciuri din grupe, Universitatea Cluj a marcat doar în repriza secundă. Cota ca acum „șepcile roșii” să nu înscrie în prima repriză este 1.55.
Universitatea Cluj și U Craiova au apărut până acum în 15 finale ale Cupei României. Formația ardeleană a disputat prima finală în chiar prima ediție a Cupei României, ce a avut loc în sezonul 1933-1934. A fost un ultim act pierdut de clujeni. Celelalte 4 finale pierdute de Universitatea Cluj au avut loc în edițiile 1941-1942, 1948-1949, 2014-2015, respectiv 2022-2023. Singura dată când U Cluj a cucerit trofeul s-a întâmplat în sezonul 1964-1965, sub denumirea de Știința Cluj.
De cealaltă parte, U Craiova a câștigat de 7 ori Cupa României. S-a întâmplat în sezoanele 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 2017-2018 și 2020-2021. Autorii golurilor din prima finală câștigată de U Craiova au fost Ilie Balaci și Sorin Cârțu. Cele două finale pierdute de olteni au sosit în sezoanele 1997-1998 și 1999-2000.
În această ediție, U Craiova și U Cluj luptă și pentru titlul de campioană în Superliga. Cu două etape înainte de final, craiovenii au un punct în fața ardelenilor. Runda viitoare se va disputa meciul direct, pe terenul oltenilor. Pentru U Craiova ar fi cel de-al cincilea titlu (după zeci de ani), pe când Universitatea Cluj nu l-a câștigat niciodată.